ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE DE LA MAE, ÎN CONTEXTUL EVENIMENTELOR DIN TURCIA

by Dana B.

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie, având în vedere evenimentele aflate în curs de desfășurare în Turcia.

„Referitor la evenimentele aflate în curs de desfășurare în Turcia, MAE recomandă turiștilor și celorlalți cetățeni români aflați pe teritoriul acestui stat să nu părăsească locațiile de cazare, să evite orice deplasări care nu sunt strict necesare, în special în locurile aglomerate, și să se informeze în permanență asupra evoluției situației interne. De asemenea, având în vedere că, potrivit informațiilor disponibile, aeroporturile internaționale și alte căi de comunicații din Turcia sunt momentan blocate, cetățenii români care intenționează să se deplaseze spre orice destinații din Turcia în cursul zilelor următoare sunt sfătuiți să își reprogrameze călătoriile respective”, se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Cetățenii români pot apela telefonic Ambasada României la Ankara și Consulatele Generale ale României din Istanbul și Izmir prin intermediul Centrului de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate, care funcționează în regim de permanență, la numerele +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments