IPJ Arad a informat şi atenţionat, ori de câte ori a fost cazul, cu privire la diferite situaţii, în care mulţi cetăţeni nu-şi iau nici cele mai simple măsuri de autoprotecţie şi chiar, în cele mai multe dintre aceste situaţii, oferă o „mână de ajutor“ infractorilor la săvârşirea furturilor din locuinţe.
IPJ Arad atrage atenţia încă o dată arădenilor, mai ales persoanelor în vârstă, să ţină cont de următoarele sfaturi:
* nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor care vând ori cumpără diverse produse sau se oferă să presteze diferite servicii; Verificările companiilor de furnizare apă, gaz, energie electrică sunt anunţate în prealabil de către administrator, sau prin afişare pe uşa imobilului. Angajaţii acestor societăţi trebuie să poarte la vedere ecuson şi legitimaţie, astfel încât să poată fi identificabili.
*nu permiteţi accesul în locuinţă şi nu furnizaţi informaţii despre vecinii dumneavoastră persoanelor necunoscute care pretind că reprezintă diverse instituţii sau oferă diverse servicii!
*când aveţi cel mai mic dubiu, nu ezitaţi să sunaţi la sediul acestor instituţii pentru a vă convinge de veridicitatea celor spuse de necunoscuţi.
*când sunteţi în locuinţă şi sună cineva la uşă, înainte de a deschide, întrebaţi cine este şi uitaţi-vă pe vizor;
*sesizaţi poliţia de urgenţă atunci când astfel de persoane vă solicită să le permiteţi intrare ÎN LOCUINŢĂ
*nu faceţi cunoscut altora locul unde ţineţi valorile şi nu vă lăudaţi cu cantitatea lor!
* nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii;
* instruiţi-vă copiii ca atunci când sunt singuri acasă să nu deschidă sub nici un motiv uşa de acces în locuinţă persoanelor străine care spun că sunt trimişi de părinţi pentru a le da diverse obiecte;
* anunţaţi imediat POLIŢIA- TELEFON 112 atunci când observaţi că persoane străine de imobil ies din scările blocului cu bagaje voluminoase sau că scot pe ferestrele apartamentelor de la etajele inferioare diverse bunuri. REŢINEŢI cât mai multe semnalmente ale acelor persoane şi dacă este cazul marca, numărul de înmatriculare şi culoarea autoturismului folosit de aceştia.
*nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine pe care le întâlniţi în bloc pe cine caută, astfel de întrebări descurajează hoţii.
*sprijiniţi-vă vecinii atunci când aceştia vă solicită, în scopul reţinerii unor persoane suspecte care opun rezistenţă.
NU UITAŢI!
* dacă sesizaţi o spargere anunţaţi imediat Poliţia;
* nu pătrundeţi într-o locuinţă a cărei uşă a fost spartă sau forţată, deoarece puteţi şterge urme esenţiale pentru prinderea autorilor;
* nu atingeţi sau mişcaţi de la locul lor lucrurile din locuinţă şi, pe cât posibil, interziceţi accesul altor persoane în câmpul infracţional, întrucât se pot distruge mijloace de probă.
* furnizaţi toate datele pe care le deţineţi în legătură cu o eventuală spargere. Indiferenţa dumneavoastră nu face decât să îngreuneze identificarea infractorilor, care între timp vor comite astfel de fapte şi pot sparge chiar casa în care locuiţi.
Facebook Comments