Update 2:06 „Cel puțin 73 de persoane” au murit lovite de un camion pe o distanță de doi kilometri (autorități)
O mașină a lovit în mulțime la Nisa, iar potrivit primăriei orașului și martorilor s-au înregistrat victime, transmite AFP.
Un camion a lovit în mulțimea adunată la Nisa (sud) pentru focurile de artificii cu ocazia Zilei Naționale a Franței, joi seară, la orele 22.30 (23.30, ora României), înregistrându-se „mai multe zeci, poate vreo 30 de morți”, potrivit autorităților locale.
La postul de televiziune BFM-TV, subprefectul departamentului Alpes-Maritimes, Sébastien Humbert, a vorbit despre „mai multe zeci, poate vreo 30 de morți și poate mai multe sute de răniți”.
Șoferul camionului care a izbit mulțimea a fost împușcat, a precizat el.
Prefectura departamentului Alpes-Martimes a vorbit despre un atentat și le-a cerut locuitorilor să rămână la domiciliu.
„Oamenii fug, este panică. A urcat pe Promenades des Anglais și a izbit toată lumea”, a explicat un jurnalist al publicației Nice Matin aflat la locul incidentului. „E lume plină de sânge, fără îndoială sunt mulți răniți”, a explicat el.
Primarul orașului, Christian Estrosi, a scris pe contul său de Twitter că sunt zeci de victime. În jurul orelor 23.20 (vineri, 00.20, ora României) un important perimetru de securitate a fost instalat în apropierea locului tragediei, în jurul pieței Massena.
Sursa: agerpres.ro