Atena este amenințată de incendiile de vegetație

by Andreea Radu

Incendiile de vegetație se apropie de Capitala Greciei, scrie digi24.ro. Marți, aproape 80 de copii au fost evacuați dintr-o tabără de vară iar rezidenții unui sat din apropierea Atenei și-au părăsit casele, în vreme ce flăcările se întindeau la marginea metropolei, potrivit Reuters. Grecia trece prin cea mai gravă perioadă caniculară din ultimii mai mult de 30 de ani.
Cel puțin șase rezidenți din suburbiile aflate în nordul Atenei, afectate de un incendiu mare de vegetație, și un pompier au fost duși la spital, după ce au reclamat probleme de respirație în urma combinației de fum gros și căldură intensă, relatează agenția de presă Ateniano-Macedonă (ANA-MPA), adăugând că aceștia probabil se vor recupera.
Autoritățile din sănătate au trimis o mașină de urgență și nouă ambulanțe în vecinătatea focului pentru a acorda asistență, dacă este nevoie, pentru salvatori și locuitori, conform ekathimerini.
Poliția elenă a transmis că 14 oameni care au apelat linia de urgență au fost evacuați în siguranță din casele lor.
Publicația online mai scrie că un număr necunoscut de locuitori, pompieri și polițiști sunt prinși între două fronturi ale incendiului masiv de vegetație care deja a distrus case în suburbia Varipopi și se răspândește către Thrakomakedones.

Facebook Comments