Astra Rail Industries din Arad, care a preluat în urmă cu doi ani activele fabricilor Astra Vagoane Arad, Romvag Caracal şi Meva Turnu Severin, intrate în insolvenţă în 2010, va produce în acest an 2.000 de vagoane de marfă, faţă de 1.300 anul trecut, ca urmare a comenzilor de la clienţii din străinătate.
„Toată producţia o trimitem la export. Lucrăm cu companii de leasing din Europa, nu direct cu transportatorii de marfă”, a spus Fulger Popescu, directorul de operaţiuni al Astra Rail Industries, cu o experienţă de peste 30 de ani în cele trei fabrici controlate anterior de Cristian Burci prin intermediul grupului International Railway Systems.
Printre clienţii companiei se numără GATX din Germania, una din cele mai mari companii ce închiriază vagoane, cu o flotă formată din 22.000 de vagoane în Europa şi 136.000 la nivel mondial, Ermewa din Elveţia, ce controlează un parc de 55.000 de vagoane, dar şi o firmă din Franţa. Vagoanele de marfă pe care le cumpără aceste companii de leasing ajung ulterior să fie folosite de transportatorii de marfă din toată lumea.
„Funcţionăm la capacitatea maximă programată în funcţie de comenzile pe care le-am avut. Pentru anul viitor preconizăm că vom produce tot 2.000 de vagoane de marfă în fabricile din Arad şi Severin”. În plus, compania are comenzi şi pentru 600 de boghiuri ce vor fi produse la Caracal.
Directorul de operaţiuni a menţionat că în acest an sunt bugetate investiţii de 3 milioane de euro în echipamente. Întrebat de ZF dacă are vreo comandă de vagoane de marfă din România, el a spus că nici măcar pentru reparaţiile de vagoane ce se fac la Severin nu există cerere din partea transportatorilor feroviari de stat.
Sursa: zf.ro
Facebook Comments