Alexandru Meszar a vorbit în această dimineață la GSP Live despre UTA şi în special despre ştirea care a „explodat” în acest weekend, cum că UTA ar fi ameninţată cu retrogradarea ca urmare a dosarului de corupţie în care sunt implicaţi doi angajaţi ai săi, intitulat de presa naţională „Valiza 2”! Meszar a confirmat încă o dată faptul că UTA nu a avut nici un fel de emoţii şi nu riscă nimic, afirmând că în spaţiul public s-a rostogolit o ştire falsă, iar la FRF nu se ia în discuţie o astfel de posibilitate. „Nu mi-e teamă deloc, nici măcar nu e programată o ședință astăzi. E un fake-news. De două săptămâni, UTA a primit o notificare de la DNA, prin care clubul este clasat şi absolvit de orice vină. Din acest motiv, nu avem niciun pic de emoții. UTA nu e în pericol deloc, urmează să fie achitați și cei doi angajați care sunt în continuare în club! Un grup care se ocupa cu tot felul de lucruri mai puțin onorabile, condus din București de un președinte de AJF, a încercat să ajute diverse cluburi care aveau obiective.
Meszar: „Stenogramele ne sunt favorabile, angajaţii urmează să fie achitaţi”!
UTA a căzut în plasa acestui grup. Acei oameni au început să fie urmăriți de justiție. Clubul nostru a căzut în plasă, dar stenogramele sunt în favoarea noastră. Eu nu am știut de tatonările acestui grup. Din păcate, văd că unul dintre competitorii noştri nu ştiu să piardă„, a spus Alexandru Meszar, la GSP Live, conform gsp.ro. Într-adevăr, FRF a validat practic clasamentul play-out-ului din Liga 1, ca urmare a tragerii la sorţi a barajelor de promovare/menţinere. În cazul retrogradării UTA-ei la comisii, variantă care s-a dovedit cu adevărat fantezistă, ierarhia era cu totul alta şi bineînţeles şi configuraţia barajelor. Fosta campioană a României, Astra Giurgiu a visat şi a sperat degeaba că scapă de retrogradare, clubul având toate şansele să dispară acum din fotbalul românesc!