Astra a reușit surpriza în Cehia şi a obţinut prima victorie în grupa E din Europa League. Alibec a fost eroul partidei de la Plzen, marcând un gol și provocând un autogol al gazdelor.
Campioana României a avut prima mare ratare, prin Alibec, scăpat singur cu portarul, în minutul 10. Atacantul campioanei l-a luat însă la țintă pe goalkeeperul cehilor. Golgheterul Astrei din sezonul trecut şi-a mai încercat o dată norocul, înainte să deschidă scorul.
Budescu a reușit o pasă de excepție pentru colegul lui din ofensivă, care nu a mai ratat ţinta, în minutul 43. În repriza secundă, acelaşi Alibec a facut diferența. Centrarea sa din minutul 64 a fost deviată în proprie poartă de Horava.
Viktoria Plzen a reintrat în joc cu cinci minute înainte de final. Horava a înscris cu emoții. Silviu Lung a apărat lovitura de la 11 metri acordată după faultul lui Boubacar, balonul a ajuns însă tot la Horova, care a redus din handicap.
Silviu Lung a intervenit salvator la șutul lui Kovarik și Astra a câștigat cu 2-1. Cu cele 3 puncte campioana României a părăsit ultimul loc din grupă, care este ocupat acum de cehi. Victoria de la Plzen a adus giurgiuvenilor și un bonus financiar în valoare de 360.000 de euro.
Steaua nu a reuşit să învingă liderul din a doua ligă elveţiană, FC Zurich, şi şi-a micşorat şansele de calificare în 16-imile Europa League.
Prima ocazie de pe Arena Naţională i-a aparţinut lui Adi Popa, care a trimis în bară după ce a driblat doi adversari (16). Peste doar două minute, Florin Niţă a intervenit salvator la reluarea cu călcâiul a senegalezului Moussa Kone (18). Duelul dintre cei doi s-a repetat la jumătatea reprizei, dar tabela arămas neschimbată (23). Steaua a revenit la poarta elveţienilor la torpila lui Tamaş, din lovitură liberă (37). Prima repriză s-a încheiat după execuţia cu călcâiul a lui Golubovic (42).
Echipa lui Reghecampf s-a aruncat în atac şi în partea secundă, iar centrarea lui Adi Popa a căzut pe bara porţii adverse (47). Apoi a fost nevoie de o nouă intervenţie a lui Niţă, la şutul lui Buff (53). Steaua a deschis scorul în minutul 63, prin Bojan Golubovic, din pasa lui Adi Popa, iar bosniacul s-a dezlănţuit după primul gol în tricoul roş-albaştrilor.
Zurich a avut o nouă ocazie, prin Buff, care a tras din nou periculos, de la distanţă (77). Niţă a fost încă o dată providenţial, atunci când a scos de sub bară execuţia lui Nef (84). Insistenţa oaspeţilor a dat roade. Cu 4 minute înainte de final, Moussa Kone a restabilit egalitatea (86) și o lasă pe Steaua cu doar două puncte în clasamentul Grupei L din Europa League, după 3 etape.
Sursă: digisport.ro