Meciul dintre UTA și CFR Cluj, primul din actualul sezon al SuperLigii pe Arena Francisc Neuman, a fost marcat de gestul de solidaritate al jurnaliștilor arădeni față de colegii lor, Lucian Dănilă, Andrei Fuliaș, Giuliano Junc și Lucian Valeriu, care nu au primit acreditări de presă din partea conducerii clubului. Drept urmare, masa presei a rămas (aproape) goală la disputa de vineri seara, iar Asociația Presei Sportive din România a luat poziție în această speță. Printr-un comunicat, APSR condamnă decizia celor din conducerea clubului UTA, urmând să apeleze la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării dacă situația nu va fi remediată.
Nu vorbim, totuși, de o premieră, căci și noi, cei de la Live Arad, ne-am confruntat cu o situație similară în 2020 (n.n. atunci nu a prea existat solidaritate din partea colegilor de breaslă, deși de caz se știa și nici APSR nu s-a sesizat), când nu am fost acreditați la masa presei. Tot pentru că eram critici și incomozi. Mai jos aveți comunicatul de presă:
Comunicatul Asociației Presei Sportive din România
”Recent, clubul UTA Arad a refuzat să acrediteze la propriile meciuri din prima ligă patru jurnaliști din presa locală: Lucian Danilă (Special Arad), Lucian Valeriu (Critic Arad), Giuliano Junc și Andrei Fuliaș (ambii de la Arad Obiectiv).
Fără explicații, fără suport legal, fără logică. Conform celor vizați, refuzul a fost provocat de criticile pe care ei le-au adus, de-a lungul timpului, conducerii clubului. Asociația Presei Sportive este de-a dreptul revoltată că, în 2023, un club de tradiție, care se pretinde modern și civilizat, reînvie cenzura din vremuri de mult apuse.
Decizia clubului UTA este evident abuzivă și discriminatorie, un afront adus nu doar celor direct vizați, ci întregii bresle a jurnaliștilor. Niciunul dintre cei 4 colegi nu este membru al Asociației Presei Sportive, dar intervenim pentru că aici apărăm un principiu care trece dincolo de apartenențe, cotizații și legitimații. Libertatea presei este un drept fundamental în orice societate democratică, iar accesul presei la evenimente de interes public nu poate fi îngrădit.
Avem încredere că UTA va da dovadă de maturitate și de echilibru și va repara eroarea în următoarele zile. În caz contrar, Asociația Presei Sportive din România, din postura sa de apărătoare a drepturilor jurnaliștilor, se va adresa Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și altor organisme interne și internaționale.
De asemenea, solicităm public intervenția Ligii Profesioniste de Fotbal. Din postura de organizatoare a primei ligi de fotbal a României, una cu expunere din ce în ce mai mare și cu standarde în creștere, LPF trebuie să asigure accesul civilizat și neîngrădit al presei la competiție, iar jurnaliștii de sport trebuie protejați de deciziile abuzive ale cluburilor”.
Foto: facebook