ASFALTARILE ELECTORALE DIN MICALACA S-AU OPRIT IN 16 NOIEMBRIE. SE REIAU IN 2016

by Cosmin Mihuta

Asfaltările în municipiul Arad apar doar în preajma campaniilor electorale, după care lucrările se opresc brusc, în așteptarea unor noi mize politice. E și cazul lucrărilor demarate în plină campanie pentru prezidențiale, la finalul lunii octombrie 2014, în cartierul Micălaca, zona Orizont. La acea vreme, primarul Gheorghe Falcă ne anunța cu mare bucurie că au demarat lucrările de modernizare a zonei Orizont, unde urmau să se facă trotuare, parcări, să se asfalteze curțile dintre blocuri. La vremea respectivă, noi am scris că avem de a face cu o simplă acțiunie de imagine, menită să mai atragă niște voturi pentru candidatul PDL-PNL.

Că lucrurile stau așa o arată realitatea din teren. Imediat după alegerile din 16 noiembrie, asfaltările între blocurile din Micălaca s-au oprit. De fapt, au fost create locuri de parcare și au fost asfaltate trotuarele și drumurile doar între blocurile 700-716, despre care ne spune Primăria în comunicatul de presă transmis la acea vreme. „Lucrările sunt în fază de finalizare în zona blocurilor 710-716. Programul de reamenajare urbanistică va continua cu alte cvartale de blocuri din zona Miorița“, scria în acel comunicat.

În dorinţa de a realiza un reportaj despre minunatele spaţii dintre blocuri regenerate urban de administraţia Falcă, am pornit într-un tur al cartierului Micălaca, începând cu zona Orizont. Ce să vezi ? Curţile arată ca acum 20 de ani, cu gropi, noroi, trotuare distruse, fără asfalt. Fie că mergi pe Nucet, Alba Iulia, Felix, Batiştei, situaţia e aceeaşi.

Ne-am spus că o fi început cu blocurile din zona Mioriţa, după cum scria în comunicat, aşa că am plecat spre acea zonă. Nici vorbă. Oriunde mergi printre blocurile din zonă, situaţia e aceeaşi: noroaie, gropi, lipsă parcări, trotuare sparte, drumuri neasfaltate. Indiferent că e vorba de blocurile de pe Abrud, Mioriţei, Simion Popa, Simfoniei, Săvârşin etc.

După cum se vede, totul a fost o păcăleală electorală, iar locatarii blocurilor din Micălaca au rămas cu aceleaşi condiţii demne de anii 1990, în ciuda faptul că plătesc impozite la nivel de oraş european. Probabil că, pe sfârşitul anului şi la începutul lui 2016, lucrările se vor relua în Micălaca, pentru a lăsa impresia unui primar gospodar, impresie care să fie proaspătă în preajma alegerilor locale din 2016. De fapt, acesta este motivul pentru care Falcă rostogoleşte an de an excedentul bugetar, fără a face lucrările necesare în oraş, iar în campaniile electorale bagă mâna în puşculiţă şi cheltuie cu dărnicie. Nu cumva avem de a face cu folosirea banului public în scopuri personale, domnilor procurori ?

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

Facebook Comments