ARADUL SPUNE „ADIO“ CAPITALEI CULTURALE 2021. PROIECTUL LUI FALCA NU A INTRAT IN FINALA

by Cosmin Mihuta

Arad Capitală Culturală Europeană 2021 va rămâne în istoria oraşului ca un proiect megaloman al primarului Gheorghe Falcă, pentru care s-au aruncat pe fereastră milioane de lei sau poate chiar euro. Ministerul Culturii a anunţat, vineri, lista oraşelor care vor intra în finală. Din păcate, Aradul nu se află pe această listă, unde se regăsesc patru oraşe: București, Baia Mare, Timișoara și Cluj-Napoca, orașe nominalizate de Steve Green, preşedintele juriului de experţi care evaluează candidaturile.

Steve Green a participat la conferinţa de presă în care Ministerul Culturii, în calitate de organizator principal al competiţiei Capitală Europeană a Culturii 2021, a anunţat lista scurtă a oraşelor preselectate pentru obţinerea acestui titlu.

La conferinţa desfăşurată la sediul Bibliotecii Naţionale a României, au luat parte ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, precum şi reprezentantul Comisiei Europene, Sylvain Pasqua.

Juriul european invită oraşele preselectate să-şi revizuiască şi să-şi completeze candidaturile pentru etapa de selecţie, preconizată a se desfăşura în perioada august – septembrie 2016. (agerpres.ro)

Aşteptăm ca primarul Gheorghe Falcă să dea explicaţii cu privire la acest eşec de proporţii, dar şi să facă publice toate sumele investite în acest proiect, alocate atât din bugetul oraşului, cât şi prin diferite instituţii de cultură, folosite ca paravan pentru sifonarea banului public. Să sperăm că organele competente vor studia atent această afacere păguboasă pentru Arad.

Facebook Comments