ARADUL SI GYULA AU MARCAT 21 DE ANI DE COOPERARE TRANSFRONTALIERA

by Sida Voicu

Municipiul Arad și orașul Gyula din Ungaria au marcat la sfârșitul săptămânii trecute 21 de ani de cooperare transfrontalieră prin întâlnirea devenită tradiție „Strângeri de mâini”. Evenimentul a avut loc în Ungaria în data de 13 noiembrie și a fost deschis printr-o ședință comună care i-a reunit pe aleșii locali din cele două orașe înfrățite la sediul Primăriei orașului Gyula. În acest cadru au fost semnate oficial documentele viitoarelor acțiuni în parteneriat. Cu acest prilej primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a oferit drept cadou simbolic umbrela Arad2021 omologului său, Görgényi Ernö. Conceptul de candidatură a Aradului la titlul de Capitală Culturală a Europei 2021 se sprijină pe legăturile puternice care există între orașul Arad și alte comunități din spațiul central și sud-est european, reunindu-le sub „umbrela” acestui proiect de impact pentru întrega euroregiune.

Programul evenimentului a cuprins și vizitarea unor obiective culturale care beneficiază de fonduri europene pentru reabilitare și punerea în valoare: castelul monument istoric Harruckern-Wenckheim-Almásy și centrul cultural Erkel Ferenc, obiectiv care oferă un model de revitalizare a fostei case de cultură construite în regimul comunist. Programul „Strângeri de mîini” de la Gyula s-a încheiat la vernisajul expoziției artiștilor fotografi de la Foto Club Pro Arad, găzduită de Galeria Kohán.

Facebook Comments