Între 7 și 13 august 2023, Aradul va fi gazda unuia dintre cele mai mari turnee de șah din Europa. Este vorba despre Festivalul Internațional de Șah Arad Grand Prix Classic. Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură este partener al evenimentului care va reuni la Vechiul Cazinou peste 420 de jucători din 32 de țări, dintre care 180 de jucători sunt străini, recorduri absolute pentru turneele de gen organizate în țara noastră. Cele mai numeroase delegații care și-au anunțat participarea la cea de a XVI-a ediție e Festivalului Internațional de Șah sunt: Ungaria (35 de jucători), India (26 jucători), Israel (18 jucători) și Germania (13 jucători). La Arad vor veni nu mai puțin de 121 jucători cu titluri internaționale: 69 de mari maeștri și maeștri internaționali.
Recorduri absolute: peste 420 de jucători, dintre care 180 străini, din 32 de țări!
„Faptul că turneul de la Arad a fost inclus în Grand Prix România este o recunoaștere în mod direct a muncii depuse de Șah Club Vados și Primăria Arad care în ultimii 15 ani au organizat această competiție fără întrerupere. Este încă o dovadă că atunci când clădești ceva în timp, cu seriozitate, aprecierile nu întârzie să apară, iar de această dată ele vin chiar din partea Federației Române de Șah, cea care de anul acesta contribuie financiar la organizarea celei de-a XVI-a ediții. Numărul mare de participanți, faptul că vin din foarte multe țări, va contribui la punerea Aradului pe harta mondială a competițiilor șahiste.”, a subliniat primarul Călin Bibarț.
69 de mari maeștri și maeștri internaționali vor fi la startul Arad Grand Prix Classic
„Vă mulțumim din partea Federație pentru ceea ce ați reușit să construiți din punct de vedere istoric. După 15 ani, în care această competiție a fost organizată fără întrerupere, Federația a decis că trebuie să se implice și mai mult în dezvoltarea șahului în zona de vest, în special în Arad deoarece este unul dintre cele mai prestigioase turnee din țară și chiar din Europa. Anul acesta cred că am reușit să construim împreună un turneu cu care ne putem lăuda că este cel mai puternic turneu de șah clasic din România postdecembristă. Nu a fost niciodată organizat un turneu de șah clasic cu peste 400 de participanți! Anvergura turneului este de campionat mondial, la ce variație de țări avem, de pe toate continentele. Ne bucurăm că la Arad întotdeauna mișcarea șahistă a fost la nivel înalt”, a declarat vicepreședintele Federației Române de Șah, Alin Berescu.
Un armean și un american sunt favoriți, Filip Magold – marea speranță a Șah Vados
Favoritul turneului este Haik Martirosyan din Armenia (locul 54 mondial), cel mai bine clasat jucător prezent la un turneu de tip open în România, iar al doilea favorit este americanul Hans Moke Niemann, locul 77 mondial (dar până de curând în top 30). „Turneul face parte din circuitul Grand Prix România, ceea ce înseamnă că facem un salt calitativ și ajungem de la un turneu reper pentru competițiile din România la unul dintre cele mai importante turnee de șah de tip open din Europa, atât ca număr de participanți cât și ca valoare. Mulțumesc Primăriei Arad pentru susținerea oferită încă de la prima ediție, ceea ce ne-a permis să avem continuitate și să creștem de la an la an și să devenim tot mai cunoscuți, tot mai apreciați atât de șahiștii din țară cât și cei din străinătate. Ediția din acest an punctează mai multe recorduri la capitolul număr de participați, număr de țări participante, concurenți străini, etc., dar în egală măsură vă recomand să urmăriți evoluția unor juniori arădeni de mare perspectivă: Filip Magold (14 ani), cu șanse reale să devină viitor mare maestru, poate primul din istoria Aradului și un alt junior care joacă pentru Șah Club Vados, repatriat din Spania, Ilinca Felix (13 ani), care se anunță a fi unul dintre marii jucători ai țării. Două nume de tinere speranțe arădene, care mai devreme sau mai târziu vor confirma”, a punctat Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados. Înscrierile continuă până luni, 7 august 2023. Fondul de premiere al Arad Grand Prix Classic este de 30.000 de euro.