Temperaturile vor creşte deosebit de mult în orele următoare şi vor depăşi 10 grade Celsius în majoritatea regiunilor. Totuşi, vremea nu va fi frumoasă peste tot.
Până la ora 22:00 este în vigoare atenţionarea cod galben de vânt puternic pentru masivele din vestul şi sud-vestul ţării, dar şi pentru zonele mai joase din judeţele Caraş-Severin, Arad, Timiş.
Va ploua în jumătatea de vest, iar după lăsarea nopţii şi în restul ţării. La altitudini mai mari vor fi ninsori sau lapoviţă, iar vântul va fi foarte intens, mai ales pe creste. Rafale vor fi şi în celelalte zone, cu excepţia celor nordice.
Precipitaţiile se vor extinde treptat la munte dinspre masivele vestice. Cantităţile de apă vor depăşi 10..15 l/mp în special în Carpaţii Meridionali. Vor fi ploi la baza muntelui şi ninsori viscolite la altitudini mai mari. Apoi, mâine vor predomina fulgii de zăpadă în majoritatea staţiunilor, dar în weekend, precipitaţiile vor mai apărea doar pe suprafeţe restrânse.
Temperaturile vor bate uşor în retragere în ultimele zile ale acestui an. Sâmbătă maximele se vor opri la 8 grade Celsius, iar duminică, termometrele vor indica cel mult 11 grade în regiunile sudice. Ploi slabe sau lapoviţă vor fi din loc în loc în centrul şi sud-estul ţării până sâmbătă seară, apoi, vor apărea ninsori în regiunile nordice, nord-vestice şi pe la munte. Vântul va continua să sufle cu putere la altitudini mari.
În Bucureşti soarele reuşi joi să încălzească din nou atmosfera oraşului anormal de mult. Vor fi în jur de 13 grade Celsius după-amiază. Treptat cerul se va înnora, iar pe parcursul nopţii, temporar va ploua slab. Norii şi stropii de ploaie vor mai persista şi în prag de weekend în Capitală. Totuşi, atmosfera se va menţine caldă, cu 10..11 grade la amiază. Apoi, sâmbătă temperaturile vor scădea semnificativ şi se vor menţine condiţiile de ploaie sau lapoviţă. Ultima zi a anului, însă, va fi din nou frumoasă şi mai caldă decât ar fi normal.
Sursa: digi24.ro