România este, rămâne şi va fi una dintre marile puteri cerealiere ale Europei, pentru că are condiţii extraordinare de climă şi sol pentru a realiza randamente mari, a declarat, ministrul Agriculturii, Petre Daea, precizând că anul acesta s-a obţinut cea mai mare producţie la grâu „de când e ţara, ţară”, conform agerpres.ro.
„România este, rămâne şi va fi una dintre marile puteri cerealiere ale Europei, pentru că are condiţii extraordinare de climă şi sol pentru a realiza randamente mari. Am demonstrat doi ani de zile şi anul trecut şi anul acesta, România a rămas în frunte. Puţin credeau. Am spus-o în primăvară. Anul acesta faţă de anul trecut este o singură diferenţă la grâu. Anul trecut au fost şi spice şi paie, anul acesta sunt mai multe spice decât paie. Se întrebau când intrau cu combina în lan că nu ştiau de unde curg atâtea boabe. Zic: uită-te la spic, tu vrei grâul până la buric. Nu. Acum e mai mic, dar uită-te la spic. Este cea mai mare producţie de grâu pe care a obţinut-o România, mai mare decât anul trecut cu 200.000 tone şi la acelaşi nivel ca randament, la unitatea de suprafaţă. Cea mai mare de când e ţara, ţară (…) Este şi cea mai mare producţie de orz pe care am obţinut-o şi de orzoaică de toamnă”, a precizat Petre Daea.
Datele MADR arată că recolta de grâu din acest an a depăşit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare faţă de anul trecut când s-a cifrat la 10 milioane de tone.
Zece judeţe au realizat peste 5 milioane de tone din recoltă, respectiv Timiş cu o medie de 6.200 kg /ha, Arad (6.100 kg/ha), Bihor (6.095 kg/ha), Giurgiu (5.800 kg/ha), Constanţa (5.652 kg/ha), Mehedinţi (5.400 kg/ha), Călăraşi (5.300 kg/ha), Ialomiţa (5.300 kg/ha), Satu Mare (5.100 kg/ha) şi Brăila (5.086 kg/ha).
Recolta de cereale păioase de vară a ajuns la 12,826 milioane de tone, în creştere uşoară, sub 1%, faţă de anul trecut, când a fost de 12,709 milioane de tone, cu o producţie medie de 4.655 kg/ha, comparativ cu anul trecut, de 4.598 kg/ha.
Conform datelor statistice, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România ocupa, în 2017, primul loc la floarea soarelui (în funcţie de suprafaţa cultivată şi de producţia realizată), locul întâi la porumb boabe în funcţie de suprafaţa cultivată, şi locul doi la producţia realizată, după Franţa. De asemenea, la grâu era pe locul cinci atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţie.