Aradul dă startul sezonului naţional în haltere! Primele medalii din 2020, la baza AMEFA

by Sorin Haut

După o pauză îndelungată, datorată pandemiei de coronavirus, începe şi sezonul naţional în haltere, sport cu tradiţie olimpică şi rezultate deosebite pe plan internaţional, de-a lungul anilor. Cu o bogată istorie şi performanţe în spate, Aradului i se oferă şansa de a da restartul, noul sezon naţional urmând să înceapă săptămâna viitoare, în oraşul nostru. Mai exact la baza AMEFA, din Pădurice, acolo unde de marţi, 22 septembrie până vineri, 25 septembrie, vor avea loc finalele Campionatelor Naţionale la categoriile de vârstă 13-15 ani şi 16-17 ani. De menţionat că în 2020 se trece direct la finale naţionale, fără Cupa României şi calificări. Se va concura după regulile impuse de autorităţi, fără să fie nevoie de testări pentru Covid-19, atâta timp cât vorbim de cadeţi şi juniori mici.

Naţionale de 13-15 şi 16-17 ani, la baza AMEFA

Unul dintre cluburile arădene participante este CS Municipal, cu Adrian Jigău antrenor: “La 13-15 ani vom avea patru sportivi în concurs, Denis Danciu, Cristian Molnar, Daniel Jigău (n.n. foto) şi Martin Târziu, iar la 16-17 ani pe Daniela Gărgar şi Cosmin Krupla. Obiectivul este obţinerea cât mai multor medalii. După concurs, Krupla şi Târziu vor pleca la Centrul Olimpic de juniori de la Bistriţa”, ne-a declarat Adi Jigău. După Naţionalele de la Arad, în calendarul Federaţiei mai figurează finalele juniorilor I, programate la mijlocul lunii octombrie, la Bucureşti, urmate în noiembrie de finalele de la tineret şi seniori.

CSM Arad, cu şase sportivi în concurs: Krupla şi Târziu – la lot

La nivel internaţional este amânat tot, nu cred că se va mai organiza ceva în acest an„, mai spune Adi Jigău, care îşi punea speranţe în obţinerea de noi medalii europene şi mondiale în performerul anului trecut, Cosmin Krupla. Vă reamintim că tânărul şi talentatul halterofil al CSM-ului arădean – triplu medaliat european şi triplu medaliat mondial la juniori II, anul trecut – a fost declarat, alături de colega de club, jucătoarea de tenis de masă Daniela Dodean Monteiro, cel mai bun sportiv al Aradului în 2019.

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments