Aradul dă cel mai important test al returului, la Satu Mare! Hadzovic anunţă: “Vrem să câştigăm!”

by Sorin Haut

Lider în Liga Naţională de baschet feminin, FCC UAV Arad nu a convins în disputa de la mijlocul săptămânii, cu Universitatea Cluj-Napoca, câştigând la doar 11 puncte diferenţă, 70-59. Totuşi, “galben-albastrele” nu au forţat şi au jucat cu frâna trasă, antrenorul Jose Arauo menajând-o mai mult pe americanca Keys. În aceste condiţii, sârboaica Brankica Hadzovic a fost coşghetera şi până la urmă MVP-ul meciului dintre grupările Aradului și Clujului. „Avem jucătoare noi în echipă, e normal să avem fluctuații, dar important este că la final suntem în avantaj pe tabelă. Victoriile aduc victorii, deci mergem înainte. Ne pregătim pentru meciul de la Satu Mare, vedem ce se va întâmpla, noi vrem să câștigăm. Cu Clujul am fost concentrate, ne-am apărat bine în multe momente și ne-am asigurat victoria”, a spus experimentata baschetbalistă din Serbia, căpitan al Aradului. Ex-clujeanca Andreea Fleşer a a bifat primele minute pentru FCC UAV chiar în disputa cu fosta sa echipă, Universitatea:

Fleşer, la debut: „Aici se doreşte performanţă, iar asta mă ajută şi pe mine”

O să ne pregătim bine pentru următorul meci cu Satu Mare, care este foarte important pentru noi. A fost un pic emoționant pentru mine să joc împotriva fostei mele echipe, dar sunt fericită pentru victorie. Clubul din Arad are tradiție, își dorește performanța, asta o să mă ajute şi pe mine, pentru că vreau să cresc.” Urmează derby-ul din etapa a 20-a de campionat, de la Satu Mare, împotriva principalei contracandidate la jucarea finalei din acest sezon! Disputa este programată duminică, ora 19, în sala LPS. În meciul tur, arădencele s-au impus neaşteptat de uşor în faţa celor din Satu Mare, cu 75-64, dar sătmărencele şi-au luat revanşa în Cupa României, reuşind să elimine echipa lui Araujo după o dublă victorie.

Facebook Comments