După ce a devenit capitală cultural-europeană (competiție în care orașul nostru a intrat doar pentru figurație iar primarul Falcă a încercat, culmea, să își aroge merite din succesul vecinilor), Timișoara mai dă o lovitură Aradului. În vreme ce la noi, în fiecare an, administrația locală ține cu dinții de păstrarea la un nivel cât mai ridicat a taxelor și impozitelor, acestea fiind, oricum, printre cele mai mari din țară, Timișoara dovedește că se poate și altfel.
Conform renasterea.ro, pentru 2017 se anunță scăderi semnificative de impozite și taxe în orașul de pe Bega. Impozitele pentru clădiri rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice vor scădea de la 0,1 la sută din valoarea de impozitare, cât a fost în acest an, la 0,08 la sută, minimul prevăzut de lege (față de 0,12 la sută în Arad). Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul va scădea de la 0,6 la sută în 2016, la 0,2 la sută în 2017 (față de 0,6 la sută în Arad). Pentru persoanele juridice, impozitul pe clădiri rezidenţiale va scădea anul viitor de la 0,1 la sută, la 0,08 la sută (față de 0,2 la sută în Arad), în timp ce pentru clădirile nerezidenţiale va rămâne de unu la sută (față de 1,3 la sută în Arad). Impozitul pe spectacole, care s-a situat între doi şi cinci la sută în acest an, va deveni zero în 2017 (față de 2-5 la sută în Arad). Va fi menţinută bonificaţia de zece la sută pentru plata anticipată integrală a impozitelor până la 31 martie (în Arad ea este de numai cinci la sută!) şi va exista o scutire de impozit pentru clădirile la care s-au efectuat lucrări de creştere a calităţii arhitectural-ambientale.
Mijloacele de transport hibride au avut o scutire de 95 la sută din impozit şi vor plăti zero lei anul viitor, precum în Arad. Impozitul pentru navele de sport şi agrement va scădea de la 1.190 la 500 de lei (față de 1.342 lei în Arad). De asemenea, vor exista unele scăderi la costurile certificatelor de urbanism şi pentru racordarea la reţelele de utilităţi.
Vor fi micşorate taxele pentru restaurante, cluburi şi alte activităţi asemănătoare, fiind favorizate cele cu suprafeţe mari, de peste 500 mp, care plăteau 4.000 de lei. Astfel, pentru suprafeţe între 501 şi 700 mp, taxa va fi de 1.000 de lei, între 701 şi 900 mp, va fi 1.500 de lei, iar peste 900 mp, taxa va fi de 2.000 de lei (față de 4000-4500 de lei în Arad).
“Timișoara, spre deosebire de Arad, arată că știe cum să fie un centru de interes. Acest concept transcende ideea de economic sau cultural, fiind relevant în mai multe planuri și mai ales în acela că polarizează și adună resursa umană din alte zone, pentru că oferă standarde mai ridicate. Sigur că nivelul de impozite și taxe locale, coroborat cu posibilitatea obținerii unui venit decent, este unul dintre magneții care aduc resursa umană spre Timișoara, în vreme ce Aradul –fără a reuși să fie niciun fel de centru– pierde anual din această resursă. Pe de altă parte, toate demersurile făcute în timp pentru o fiscalitate mai atractivă în Arad, indiferent dinspre ce parte au venit, s-au lovit de refuzul ferm al primarului Falcă” – declară Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.