ACS “Avram Iancu” Arad a câștigat dramatic, aseară, meciul cu echipa secundă a Politehnicii Timișoara, scor 31-30 (19-14), confruntare contând pentru liga secundă de handbal masculin. Succesul a venit după o aruncare de la 7 metri transformată cu patru secunde înainte de final! Fără punct câştigat până acum, gruparea de pe Bega părea o victimă sigură în Polivalenta arădeană, numai că orgoliile şi ambiţiile sunt maxime într-un duel Arad – Timişoara, oricare ar fi sportul sau locurile ocupate în clasament. După 19-14 la pauză, timişorenii au revenit spectaculos în partea a doua şi chiar au preluat conducerea, pentru ca până la final să se meargă “cap la cap”. Poli avea două goluri avans cu un minut şi jumătate înainte de ultimul fluier, 28-30 şi se părea că vom consemna o surpriză. Arădenii au făcut însă minuni în 90 de secunde, egalând la 30, pentru ca la ultimul atac să beneficieze de o lovitură de la şapte metri, un handbalist timişorean primind cartonaş albastru. Cristescu a transformat şi a declanşat fiesta în tabăra gazdelor, “Avram Iancu” obţinând al treilea succes stagional. Răzvan Daia a fost golgeterul echipei, cu 8 goluri. Vineri, de la ora 18, arădenii lui Cosmin Gabor evoluează pe terenul lui Minaur Baia Mare.
Ce este cartonașul albastru?
Cartonașul albastru a fost introdus în regulament în 1 iulie 2016 și sancționează, în principal, orice abatere a sportivilor unei echipe care are drept rezultat împiedicarea marcării unui gol în ultimele 30 de secunde. Pe lângă eliminare și un raport suplimentar, oficialii acordă și aruncare de la 7 metri, indiferent de locul unde se produce abaterea.