Arena DJST – Fan Arad, din incinta complexului sportiv „Riviera”, a găzduit în weekend Fan Tour Open, turneu de seniori ce a contat ca etapă zonală de Campionat Naţional la volei pe plajă. Premiile s-au ridicat la suma de 5.000 de lei, iar conform site-ului Federaţiei Naţionale de Volei, primele 16 echipe de pe tabloul principal de concurs au punctat în clasamentul naţional individual. Aradul s-a remarcat pe terenurile bazei de lângă ştrandul „Neptun” prin clubul gazdă, Fan Arad, condus de Ştefan Gog, dar şi prin experimentatul Marius Mascovits, transferat de UVVG ProVolei, antrenor Radu Sabău.
Fan Arad a dat vicecampioana turneului, cu echipa formată din Cătălin Lelea şi Lucian Bădiceanu, iar Marius Mascovits, de la ProVolei Arad, în pereche cu timişoreanul de la Steaua, Ovidiu Darlaczi, a încheiat pe locul 4. Ediţia din acest an a fost câştigată de Robert Vârlan şi Sergiu Călin, de la CSU Reşiţa – cei doi câştigând şi etapa inaugurală a sezonului, de la Cluj, iar pe locul 3 a încheiat o echipă formată din doi bucureşteni.
Competiția a fost organizată de către CS Fan Arad – cu acelaşi inimos Ştefan Gog în prim-plan și Direcția Județeană de Sport și Tineret Arad, sub egida Federației Române de Volei. Urmează încă trei turnee pe litoral, iar apoi Campionatul Naţional, programat şi în acest an în august, tot la Mamaia. (foto: Elena Perpelici – facebook)