Ministerul Finantelor Publice si Agentia Nationala de Administrare Fiscala au anuntat joi ca incepand din aceasta saptamana, persoanele fizice din 10 judete pot sa isi plateasca obligatiile fiscale cu ajutorul cardului bancar la ghiseu. In acest scop, au fost instalate 101 POS-uri, in 53 de sedii ANAF (directii regionale, administratii fiscale judetene si servicii fiscale orasenesti cu unitati de trezorerie).
Garanti Bank, banca desemnata castigatoare de catre Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Timisoara in urma licitatiei pentru achizitia de servicii bancare, a instalat 49 de POS-uri in 25 de sedii ale ANAF din judetele: Arad, Caras Severin, Hunedoara si Timis.
Banca Transilvania, desemnata castigatoare de catre Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Galati in urma licitatiei pentru achizitia de servicii bancare, a instalat 52 de POS-uri in 28 de sedii din judetele: Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea si Vrancea.
Procesul de modernizare si debirocratizare continua. ANAF a initiat procedura de licitatie deschisa pentru achizitia de servicii de acceptare a platilor de impozite, taxe, contributii si alte sume efectuate online prin carduri bancare prin intermediul Sistemului National Electronic de Plati (www.ghiseul.ro). Anuntul de participare cu numarul 168765/19.07.2016 poate fi consultat pe site-ul SEAP, iar termenul limita pentru primirea ofertelor este 23 august.
Reamintim ca ministrul Finantelor, Anca Dragu, intrebata cand se va putea face in toata tara plata cu cardul la Trezorerie, a raspuns ca pana la inceputul lunii septembrie plata cu cardul va putea fi facuta in inytreaga tara. „Practic luna septembrie este luna in care se vor face platile pentru trimestrul trei. Pana la inceputul lunii septembrie toata tara va avea aceasta posibilitate, de a oferi servicii de plata cu cardul la ANAF”, a afirmat Dragu la o conferinta de specialitate.
Sursa: hotnews.ro