PSD și ALDE Arad au organizat, joi, o conferință de presă, în care au prezentat situația delicată în care se află în continuare CET Arad, dar și faptul că arădenii plătesc sume astronomice pentru apa caldă și căldura furnizată de centrala arădeană, prețuri duble față de București. Prețuri umflate, cu care se acoperă găurile enorme făcute de administrația PDL a Aradului și CET-ului, în ultimii ani. Culmea e că, deși banii plătiți de arădeni sunt tot mai mulți, găurile de la CET-ul condus de gașca PDL este tot mai mare. Senatorul PSD Mihai Fifor a anunțat că proiectul privind preluarea rețelelor de la CET va fi votat de consilierii PSD, în ședința de joi, ca urmare a discuțiilor cu conducerea centralei și cu sindicatul. Însă, asta nu înseamnă că Opoziția din CLM va mai accepta să discute proiecte cu cuțitele pe masă, așa cum face administrația Falcă.
„Se duce un război în CLM, pe tema CET, un conflict care atinge cote alarmante în momentul de față, nu din cauza PSD sau ALDE, cote care n-au ce să caute într-un consiliu local, oriunde în această țară. Fiecare consilier este ales prin votul cetățeanului, dezbaterea din CLM trebuie să fie în limitele democrației și nu ale unei dictaturi locale. Echipa lui Falcă, Bibarț s-a obișnuit să facă ce doreşte în consiliul local, însă acele vremuri au apus. Suntem în 2016, avem o echipă aleasă de cetățenii Aradului, cu drepturi egale cu ceilalți consilieri de la PNL. Așadar, avem dreptul la o dezbatere a problemei CET, nu să ni se pună pumnul în gură. Am cerut o dezbatere publică, cu CET, sindicate, presă, dar ni s-a refuzat. Știm cu toții că CET-ul este într-o situație imposibilă, așa că e nevoie de o dezbatere publică. Asistăm la un sistem de șantaj, amenințare, presiune, cu care nu vom fi niciodată de acord. Vom vota subiectul CET, după ce am avut în sfârşit întâlnirea cu factorii de decizie, cu sindicatele, pentru că trebuie să ieșim din această situație. Avertizez că modul acesta de a face politică în Arad nu va fi tolerat și vom răspunde pe măsură. Nu amenințăm pe nimeni, dar cei din Primărie trebuie să înțeleagă că e nevoie să dezbatem proiectele, nu să fie trântite pe masă consilierilor. Nu e posibil să chemi ambasadorul Elveției la Arad. Implici o ambasadă a unui stat străin în campania electorală?“, spune Mihai Fifor, senator PSD.
„Până unde merge scumpirea gigacaloriei la Arad, pentru că pe luna octombrie, factura care mi-a venit mie, personal, este de 700 de lei. Nici în lunile de iarnă, la București, nu plătesc mai mult de 350 de lei căldura. De ce avem acest preț de-a dreptul sufocant ? Cred că din cauza activității absolut după ureche a primarului, consilierilor, datorită numărului mare de angajați de la CET, pentru că nu s-a modernizat al doilea grup. Mama mea are 350 de lei pensie și îi vine căldura 500 de lei pe lună. Ca să nu mai spun că dacă vreau să fac duș la ora 9, trebuie să dau drumul la apă caldă la 7.30. Lucrurile au scăpat de sub control“, spune Mihai Calimente, deputat ALDE.