Clubul Arici Supermoto Arad a organizat prima etapa regională de supermoto din acest sezon competiţional. Etapa a avut loc pe circuitul VIK Power Arad ţi a contat in Campionatul Regional al zonei de Vest. Au concurat clasele: SM50, SM65, SM85, SOpen, Amatori si Veterani.
A fost o cursă unanim apreciată pozitiv de sportivi si spectatori, cursă care s-a desfășurat pe o vreme bună și fără nici un fel de incidente. Au luat startul 16 sportivi de la cluburi din vestul ţării, printre aceștia fiind foarte mulți copii, cel mai mic cu vârsta de 5 ani.
Arădenii s-au remarcat la clasa amatori, prin Attila Gergely, Lucian Tănase, Devid Takacs, Petru Flavius Radu şi Rareş Bejan, toţi de la Arici Supermoto, clasaţi în exact această ordine în clasament, dar şi la clasa juniori, prin Marco Alessio Lemmi, de la Las Vegas, clasat pe locul 3.