Arădenii au dat de pământ cu Falcă, după o postare pe Facebook

by Paul Anghel

Gheorghe Falcă a postat, în cursul serii de marţi, pe reţeaua de socializare Facebook, câteva fotografii şi un comentariu în care se lăuda singur. Motivul: a stat la birou până la 10 seara să semneze nişte documente. Postarea nu a avut, însă, efectul scontat de Gheorghe Falcă.

Mai mulţi arădeni l-au criticat serios pe primarul Gheorghe Falcă, pe care l-au acuzat că îşi bate joc de Arad. Stadionul UTA, şobolanii din zona centrală a municipiului, gunoaiele, distrugerea ştrandului Neptun– au fost doar câteva dintre subiectele pe marginea cărora Gheorghe Falcă a fost desfiinţat de arădeni.

Răspunsurile primarului nu au venit, decât la anumite întrebări care îi conveneau şi pentru care avea răspuns pozitiv.

Unii dintre arădeni  au criticat adminsitraţia Falcă pentru amânarea finalizării stadionului UTA, asta deşi în alte oraşe din România, stadioanele sunt în stadii mai avansate deşi lucrările au demarat mai târziu decât la Arad.

„Un amărât de stadion 10 ani, pe bune. Râsul curcilor, du-te la Oradea, ăla primar, nu tu”, a scris Colin Mesz, un suporter al Bătrânei Doamne.

„Domnule primar, răutate nu răutate, dar noi ărădenii chiar avem nevoie de stadion. Mândria arădenilor e UTA şi UTA Arad are nevoie de casa ei şi nu peste 3 ani sau nu ştiu câşi ani. Acum! Stau aproape de stadion şi am văzut în primii ani cât s-a muncit . Deci, vă rog frumos faceţi ceva, că suntem de râsul lumii. Ne-am făcut de atâtea ori de râs. UTA şi arădenii nu merită aşa ceva!”, a scris Popa Eliza Maria.

Problema şobolanilor, care fac lege în zona centrală a municipiului, a fost adusă îân discuţie.

„Foarte bine, dar cu șobolanii de pe Bulevardul Revoluției și de pe Calea Romanilor cum rămâne domnule ? Și cu asfaltatul străzii Bârsei ?”, i-a comentat Yna Bcs.

„Chiar nu îţi e ruşine să postezi aşa ceva??? De ce nu postezi poze cu Aradul curat care nu e deloc? De ce nu postezi poze cu câinii comunitari cum îşi fac patrula prin parcul de la Pădurice ca să nu spargă boschetarii becurile? De ce nu postezi poze cu Ştrandul Neptun cum a fost pe vremuri? De ce nu postezi poze cu stadionul de fotbal în finalizare că lucrează doar 5 oameni la el zilnic?! Tu chiar crezi că poţi cumpăra toţi arădenii şi îi poţi prosti pe toţi???? Te înşeli amarnic şi ai distrus Aradul care era renumit odată, că acum e un oraş mort plin de gunoaie şi de betoane doar din cauza ta”, a postat Marius Andrei.

„Ce-ți mai place să te lauzi Gogule!Ce ai făcut bun pentru Arad? Demolat stadioane, distrus ștrandul, tăiat copacii, cât mai puțin spațiu verde în oraș??? Mai ai tupeu să pui poze pe Facebook că te rupi în două pentru oraș??? Ai putea pune poze cu pasajul de la CET, șobolanii din centruL Aradului, Micălaca după o ploaie, stadioanele din Arad… FAPTE NU VORBE!”, a scris şi Marius Goia.

„Câţi bani faci cu lanţul de magazine Lidl, că ai distrus toate terenurile de fotbal…sau cât iei la stadionul UTA?… care o fi gata peste mult timp că lucrează 4 oameni …. „, a postat Cristina Cris.

Toate aceste comentarii au rămas fără vreun răspuns pertinent  din partea primarului Gheorghe Falcă.

Facebook Comments