Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat că FIFA a validat 11 arbitri de centru, 15 arbitri asistenţi, 10 arbitri VAR pentru sezonul 2023. Arădeanul Ovidiu Hațegan va reveni ca arbitru de centru, după problemele medicale cu care s-a confruntat în 2022. În acest sezon al Ligii 1, Hațegan a fost delegat doar ca arbitru în camera VAR. Pe 28 martie 2022, Ovidiu Haţegan (42 de ani), arbitrul numărul 1 al României la acel moment, a suferit un infarct miocardic.
Haţegan se afla în cea mai bună etapă a carierei sale. A fost remarcat în Liga Campionilor, apoi a fost apreciat la EURO 2020 şi din nou la meciurile din Liga Campionilor.
Palmaresul internaţional al lui Ovidiu Haţegan în perioada 2020-2022
4 partide arbitrate în preliminariile Cupei Mondiale Qatar 2022
4 meciuri în preliminariile Euro 2020
2 meciuri arbitrate la EURO 2020
2 meciuri în Liga Naţiunilor
12 meciuri în Liga Campionilor
Pe lista arbitrilor FIFA nu apare nicio noutate pentru 2023. Sunt doi arbitri asistenți noi: George Neacșu și Ferencz Tunyogi.
Lista arbitrilor FIFA din România pentru anul 2023:
ARBITRI DE CENTRU: Ovidiu Haţegan, Istvan Kovacs, Radu Petrescu, Horaţiu Feşnic, Andrei Chivulete, Marcel Bîrsan, Marian Barbu, Iuliana Demetrescu, Alina Peşu, Ana Maria Terteleac, Cristina Trandafir.
ARBITRI ASISTENŢI: Vasile Marinescu, Ovidiu Artene, Mircea Grigoriu, Sebastian Gheorghe, Radu Ghinguleac, Valentin Avram, Mihai Marica, Alexandru Cerei, George Neacşu, Ferencz Tunyogi, Petruţa Iugulescu, Mihaela Ţepuşă, Alexandra Apostu, Daniela Constantinescu, Roxana Ivanov.
ARBITRI VAR: Ovidiu Haţegan, Istvan Kovacs, Radu Petrescu, Horaţiu Feşnic, Marcel Bîrsan, Andrei Chivulete, Iuliana Demetrescu, Sebastian Colţescu, Cătălin Popa, Marian Barbu.