Arădeanul Ovidiu Haţegan a fost delegat ca al patrulea oficial la primul meci din optimile de finală ale EURO 2020, cel dintre Ţara Galilor şi Danemarca, programat sâmbătă, de la ora 19:00, la Amsterdam, potrivit site-ului Uniunii Europene de Fotbal (UEFA). Arbitru asistent de rezervă va fi Sebastian Gheorghe. Meciul va fi condus de germanul Daniel Siebert, arbitri asistenţi fiind desemnaţi conaţionalii Jan Seidel şi Rafael Foltyn. Arbitrul video, Bastian Dankert, şi asistenţii săi, Christian Dingert, Christian Gittelmann, Marco Fritz, vor fi, de asemenea, din Germania. Haţegan a condus la centru două meciuri de la EURO 2020, Polonia – Slovacia, scor 1-2 şi Italia – Ţara Galilor, 1-0.
El a arătat singurele cartonaşe roşii din tot turneul, polonezului Grzegorz Krychowiak, respectiv galezului Ethan Ampadu. Haţegan a fost al patrulea oficial şi la meciul Portugalia – Franţa, 2-2. Haţegan rămâne în cărţi pentru fazele finale ale Campionatului European, el sperând să arbitreze măcar un sfert de finală. Mai ales că a avut prestaţii sigure, fără greşeli, în cele două meciuri din faza grupelor.