ARADEANUL DANIEL FUNERIU, AGRESAT INTR-UN CLUB DIN TIMISOARA

by Cosmin Mihuta

Poliţia a declanşat o anchetă în urma unui incident petrecut într-un club din Timişoara, unde, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu ar fi fost agresat de un alt bărbat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat, marţi dimineaţă, corespondentului MEDIAFAX, că într-un club din Timişoara a avut loc un incident, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi că poliţiştii s-au autosesizat în acest caz.

”Ne-am autosesizat după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din Timişoara a avut loc un incident între mai multe persoane. Acum se fac verificări. Urmează să verificăm şi să vizionăm imaginile de pe camerele de supraveghere. Deocamdată nu am primit şi o plângere la Poliţie în legătură cu incidentul”, a declarat Ancuţa Morariu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, incidentul a avut loc în clubul Heaven din Timişoara, unde fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu ar fi fost agresat de un bărbat care s-a arătat deranjat de prezenţa acestuia şi l-a împins.

Până în prezent, Daniel Funeriu nu a făcut nicio plângere la Poliţie în legătură cu acest incident, având la dispoziţie 90 de zile ca termen legal.

Daniel Funeriu nu a făcut niciun comentariu pe acest subiect, până la ora transmiterii acestei ştiri.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments