Ministerul Justiţiei a anunţat că au fost înregistrate 11 candidaturi pentru funcţiile vacante de conducere din Parchetul General, DNA şi DIICOT.
„Comisia de verificare a îndeplinirii condiţiilor de participare la selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru ocuparea funcţiilor vacante de conducere anunţată la data de 28.07.2021 constată ca, la expirarea termenului limită pentru depunerea cererilor de înscriere şi a tuturor înscrisurilor prevăzute în Anunţ (01.09.2021, ora 17,00), un număr de 11 procurori şi-au depus candidaturile pentru funcţiile de conducere vacante de la PICCJ, DNA şi DIICOT”, se menţionează într-un anunţ publicat pe site-ul MJ.
La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru funcţia de procuror şef al Secţiei de resurse umane şi documentare a fost înregistrată o singură candidatură – Cătălin Andrei Popescu.
Pentru funcţia de procuror şef al DIICOT şi-au depus candidatura Daniel Horodniceanu, care a mai condus instituţia între 2015 şi 2018, Oana Daniela Pâţu şi Ioana Bogdana Albani.
Ioana Bogdana Albani şi-a depus candidatura şi pentru funcţia de procuror şef adjunct al DIICOT, funcţie care este vizată şi de Mihaela Larisa Iosipescu.
La DNA, arădeanul Codrin Gavra candidează pentru funcţia de procuror şef adjunct. La funcţia de procuror şef secţie – Secţia de combatere a corupţiei candidează Andreea Oana Nica şi Ioan Amariei, la funcţia de procuror şef secţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie candidează Silviu Paul Dimitriu, iar la funcţia de procuror şef secţie – Secţia judiciară penală şi-a depus candidatura Monica Erika Danciu.
Ministerul Justiţiei a anunţat, pe 28 iulie, că a declanşat procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DIICOT, post rămas vacant după ce şefa instituţiei, Giorgiana Hosu, a demisionat în septembrie 2020. De asemenea, a demarat selecţia pentru ocuparea unor funcţii de conducere din DIICOT, DNA şi Parchetul General.
Conform calendarului anunţat, selecţia se desfăşoară la sediul MJ, în perioada 28 iulie – 15 septembrie, iar cei interesaţi au putut depune cereri de înscriere până la 1 septembrie. După afişarea listei cu procurorii care îndeplinesc condiţiile de participare la selecţie, aceştia urmează să susţină interviul în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, în perioada 6 – 9 septembrie.
Ulterior, propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obţinerii avizului.
Arădeanul Codrin Gavra s-a înscris la concursul pentru funcţia de procuror şef adjunct al DNA
Facebook Comments
previous post