Arădean căutat în Austria pentru furturi, prins furând telefonul unei cliente într-un magazin

by Cristian Dobre

Un bărbat de 52 de ani din judeţul Arad, pe numele căruia autorităţile din Austria au emis un mandat european de arestare pentru că este suspect de furturi comise în această ţară, a fost prins în timp ce sustrăgea telefonul mobil al unei cliente, într-un magazin din municipiul Arad.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Lorena Radu, a declarat, luni seară, că suspectul a fost identificat după ce a fost filmat furând telefonul unei tinere aflate într-un magazin.

„În timp ce se afla într-o unitate comercială din municipiu, profitând de neatenţia unei tinere, bărbatul i-ar fi sustras acesteia telefonul mobil din buzunarul hainei. La scurt timp de la comiterea faptei, cel bănuit de furt a fost identificat şi depistat de poliţişti. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele bărbatului de 52 de ani, din Lipova, autorităţile austriece au emis un mandat european de arestare pentru comiterea de infracţiuni contra proprietăţii pe teritoriul acestui stat”, a precizat Lorena Radu.

Arădeanul este cercetat în stare de libertate, iar eventuala extrădare va avea loc după soluţionarea dosarului deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad pentru furtul comis în magazin.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments