Arad: Manifestaţie de comemorare a victimelor COVID-19 cu participarea rudelor unor decedaţi

by Andreea Radu

O manifestaţie de comemorare a victimelor COVID-19 a avut loc, vineri după-amiază, în centrul municipiului Arad, cu participarea a zeci de persoane, multe fiind rude ale victimelor acestei boli, scrie agerpres.ro.
Aproximativ 30 de arădeni au participat la acţiune, inclusiv copii, care a avut loc în Piaţa Avram Iancu.
Participanţii au aprins lumânări pe care le-au aşezat pe asfalt în formă de cruce şi au purtat pancarte cu mesaje precum „Mama, mereu în inima mea”, „Vreau să mă fac medic, să salvez vieţi” sau „Te iubesc mama, mi-e dor de tine”.

„Este o comemorare a tuturor victimelor decedate de COVID-19, cei care au murit nevinovaţi, chinuiţi în spital, cum a fost cazul mamei mele. Noi vrem să aflăm exact ce s-a întâmplat cu ea, e o rană care nu va trece pentru noi”, a spus o participantă, Adriana Beldiman.
Unii participanţi şi-au arătat nemulţumirea faţă de sistemul de sănătate şi de cum au fost tratate rudele internate, acuzând că acestea nu au primit îngrijiri corespunzătoare.Avocata Oana Lăzărescu, una dintre iniţiatoarele acţiunii, a declarat că şi mama sa a decedat în condiţii care speră că vor fi elucidate de organele de anchetă.
Acţiunea a avut aprobarea autorităţilor, a durat o oră şi a fost supravegheată de jandarmi şi poliţişti.
La final, manifestanţii au plecat la Catedrala Ortodoxă Veche, pentru a participa la o slujbă religioasă de comemorare.

Facebook Comments