Anchetatorii ar ridica marți aproximativ 6.000 de dosare de la Primăria Timișoara într-un dosar legat de retrocedări prevăzute de Legea 112/1995, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), structura centrală, efectuează percheziții, marți, la Primăria Timișoara, de unde ridică documentele de la Serviciul Terenuri legate de vânzarea imobilelor pe Legea 112 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, în cadrul unui dosar complex.
„Nu știu despre ce este vorba, dar vă voi comunica ulterior”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Legea 112 reactualizată precizează că persoanele care erau chiriași ai respectivelor locuințe în anul 1995 pot cumpăra locuințele în rate, la prețuri avantajoase, dar primăria ar fi vândut astfel de locuințe și unor persoane care nu îndeplineau această condiție, respectiv nu erau chiriași la data intrării în vigoare a legii, ci au devenit ulterior chiriași.
Surse juridice spun că aceste vânzări s-ar fi făcut ilegal, în baza unor contracte semnate de o comisie a Primăriei Timișoara, prin care se făcea o derogare de la lege.
Corpul de Control al primului-ministru a făcut un control legat de modul în care s-au efectuat aceste restituiri în ultimii ani, iar raportul care a constatat o serie de ilegalități a fost trimis DNA.
Sursa: agerpres.ro