Aproximativ 190 de tone de deşeuri, oprite la intrarea în ţară în Borș II și Nădlac II, în weekend

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a paisprezece automarfare încărcate cu aproximativ 190 tone de deșeuri.
Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat la sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a paisprezece automarfare conduse de treisprezece cetățeni români și un cetățean ceh. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri – haine, mobilă, produse electrice și electrocasnice de la diferite societăți comerciale din Danemarca, Germania, Austria și Olanda pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 189.141 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Facebook Comments