Încă din primele zile ale cutremurului care a lovit zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), mulți dintre noi am fost aproape mereu de cei afectați cu rugăciunea și informarea, însă când s-a văzut că încercarea a devenit mai serioasă, unii au simțit în mod tot mai intens necesitatea de a veni personal în mijlocul celor îndurerați, pentru a-i vedea pe cei de acolo adunați împreună, îmbrățișând cu mintea și cu inima localitățile, populațiile care au suferit daunele seismului, în special familiile și comunitățile care-și plâng răposații: Dumnezeu să-i odihnească întru pacea Sa.
În aceste momente de doliu, cei în durere au simțit că inima Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox al Românilor din Italia, este aproape de inima lor pentru mângâiere, dar mai ales pentru încurajare și pentru susținere. Solidaritatea celor de acolo arată tăria inimilor lor, profund unite în credință și în nădejde. Aducem prețuire și recunoștință pentru reprezentanții diferitelor realități religioase și sociale din cea zonă, forțelor de ordine, voluntarilor: este important de a oferi o mărturie concretă de solidaritate, implicare și unitate. Mulțumim pentru această mărturie vie, mai ales a voluntarilor!
De fapt, știam că, în afară de faptul că îndură consecințele material grele, mulți dintre cei ce suferă au fost puși la încercare sufletească, datorită prelungirii replicilor cutremurului; precum și de pierderea multor edificii simbolice din localitățile italiene. Aducând omagiu amintirii tuturor care și-au pierdut viața în acest cutremur, adresez un gând special preoților, dar și tuturor confraților, care demonstrează, așa cum s-a întâmplat în alte ore dificile din istoria noastră, iubirea generoasă față de poporul lui Dumnezeu. În toată această experiență tragică există, alături de toată frica și neliniștea, și certitudinea că Dumnezeu este cu noi; asemenea copilului care știe mereu că poate conta pe mama și pe tata, pentru că se simte iubit, voit, acceptat, ocrotit, orice s-ar întâmpla. Tot așa suntem noi toți față de Dumnezeu: umani, mici, fragili, dar siguri în mâinile Sale, adică încredințați iubirii Sale care este trainică ca o stâncă. Această iubire noi o vedem în Hristos Cel răstignit, care este semnul personal în același timp al durerii, al suferinței și al iubirii. Este revelația lui Dumnezeu iubire răstignită, solidar cu noi până la umilirea sau durerea extremă.
Pe această stâncă a iubirii Sale, cu această nădejde fermă, se poate construi, se poate iarăși reconstrui. Pe dărâmăturile materiale și morale ale conflictelor militare a fost reconstruită Europa, Africa sau Asia grație credinței atâtor oameni însuflețiți de spirit de adevărată solidaritate, animați de voința de a construi un viitor familiilor lor, un viitor de libertate, armonie și de pace. Cei ce suferă acum sunt oameni pe care noi toți îi stimăm datorită umanității și socialității lor, datorită hărniciei unite cu dăruirea. Toate acestea sunt puse la grea încercare de această situație, însă ea nu trebuie și nu poate să deformeze ceea ce cei aflați în suferință sunt ca oameni, credința, istoria și cultura lor.
Cei ce sunteți în suferință sau în doliu rămâneți fideli vocației de oameni fraterni și solidari și veți înfrunta orice lucru cu răbdare și determinare, respingând „gândurilor negre” care din păcate sunt legate cu aceste momente de slăbiciune, fragilitate și de necesitate. Nu sunteți și nu veți fi singuri! În aceste zile, în mijlocul atâtor distrugeri și atâtor dureri, voi ați văzut și ați simțit cum atâția oameni s-au mobilizat pentru a vă exprima apropiere, solidaritate, iubire; și asta prin atâtea semne și ajutorare concrete. Prezența autorităților publice și a preoților în mijlocul vostru vrea să fie unul dintre aceste semne de iubire și de nădejde. Privind de la distanță cu ochiul inimii ținuturile voastre am simțit profundă emoție în fața atâtor răni, dar am văzut și atâtea mâini care vor să le îngrijească împreună cu voi; am văzut că viața reîncepe, vrea să reînceapă cu forță și curaj, și acesta este semnul cel mai frumos și luminos. În dificultățile momentului am văzut persoane care nu trec indiferenți prin fața celui care este în necesitate, ci, cu iubire, se apleacă, ajută, rămân alături, luând asupra sa până la capăt necesitățile celuilalt.
Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada, vicar eparhial
