Aproape 19.000 persoane, cetăţeni români şi străini, şi 13.600 de maşini au tranzitat punctele de frontieră ale României în ultimele 24 de ore.
„Pe sensul de intrare au fost aproximativ 9.400 persoane cu 7.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 9.600 persoane cu 6.600 mijloace de transport. În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră. În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 10.800 de persoane şi 8.400 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 5.700 de persoane cu 5.100 mijloace de transport”, a informat, joi, Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Zilnic, aproximativ 4.400 de poliţişti de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele pentru controlul documentelor, a precizat IGPF.
Potrivit comunicatului, formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că, pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic.
După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.
În punctele de trecere şi la „frontiera verde”, au fost constatate 13 fapte ilegale – trei infracţiuni şi 10 contravenţii – săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.000 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 2.800 lei.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia „Trafic on-line” care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
Sursa: agerpres.ro