Fermierii înregistrați la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vor putea avea acces pe site-ul agenției la o fereastră dedicată în care își vor putea verifica situația „la zi”, dar de unde vor putea fi direcționați și către un link cu informații generale despre schemele de plată.
„În scurt timp va fi instalată pe site-ul APIA un fel de informare extrem de solidă, cu o căsuță care va spune despre schema de sprijin cuplat și va vedea exact ce presupune ca suprafață și ca elemente de eligibilitate. La nivel de instituție vrem să creăm și acea interfață cu fermierul despre care am tot spus de prin 2012, prin care fermierul să poate fi informat foarte corect și cu privire la decizia de plată. Adică să aibă o fereastră a lui cu informații dedicate, în care, în baza unor coordonate cum are și la IPA Online, să poată să intre să vadă în ce stadiu este cererea, ce decizii de plată, ce plăți a primit. Acolo va fi și o direcționare către un link, în care să poată să vadă informații generale despre schemele de plată”, a anunțat, joi, directorul general al APIA, Florin Faur.
Șeful APIA consideră că fermierii vor fi interesați de acest gen de informare, chir dacă este conștient că nu toți cei 900.000 din sistem vor face acest lucru.
„E adevărat că noi avem undeva la 900.000 de fermieri. Nici nu așteptăm să intre toți pe site-ul agenției, care așa cum este el a avut peste două milioane de accesări pe an, însă considerăm că transmiterea unor informații prin site-ul APIA este un lucru bun, fiindcă este unul dintre site-urile monitorizate. Am creat deja tabela electronică și îi vom da drumul imediat ce ne liniștim un pic și vom iniția aceste demersuri”, a mai spus șeful APIA.
Sursa: agerpres.ro