Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a anunţat că, în urma verificărilor realizate ca urmare a cutremurului de marţi din judeţul Arad, nu s-au produs modificări în structura de rezistenţă sau deteriorări/ degradări/ modificări structurale ale barajelor de importanţă majoră din zonă, scrie agerpres.ro.
”A fost evaluată starea tehnică şi funcţională a barajelor încadrate în categoriile de importanţă A şi B din administrarea instituţiei noastre, ca urmare a seismului produs ieri, 6 iunie 2023, în judeţul Arad. În urma verificărilor realizate, s-a constatat că nu s-au produs modificări în structura de rezistenţă sau deteriorări/ degradări/ modificări structurale ale barajelor încadrate în categoriile de importanţă A şi B, şi anume Colibiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud; Gilău, judeţul Cluj; Călineşti-Oaş, judeţul Satu Mare; Vârsolţ, judeţul Sălaj; Strâmtori-Firiza şi Berdu, judeţul Maramureş”, se arată pe pagina de Facebook a Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa.
Un cutremur de magnitudine 5,2 pe Richter s-a produs marţi seara, la ora locală 20,26 în Banat, judeţul Arad, acesta fiind urmat de o serie de replici.
Apele Române Someş-Tisa: Nu s-au produs modificări în structura de rezistenţă a barajelor în urma cutremurului din Arad
Facebook Comments