Aparatură medicală în valoare de peste 75.000 de lei, transferată astăzi către Spitalul Județean

by Cristian Dobre

Arad. Aparatură medicală în valoare de peste 75.000 de lei, cumpărată de Consiliul Județean Arad, prin fonduri transfrontaliere, a fost astăzi transferată către Spitalul Județean. Președintelui Consiliului Județean, Iustin Cionca, a convocat o ședință extraordinară de Consiliu, în care consilierii au votat unanim acest transfer. Aparatele au fost cumpărate în cadrul proiectului ROHU 361 „Prevenirea şi monitorizarea bolilor infecţioase şi a infecţiilor intraspitaliceşti în Arad, Mako și Hódmezővásárhely”, obiectivul general al proiectului vizând pentru partea română constructia Sectiei de Boli Infectioase Arad. Prin proiect s-au achizitionat următoarele echipamente medicale: 4 injectomate cu tempomat, în valoare de 14.280,00 lei și 25 de  aparate purificatoare, în valoare de 60.987,50 lei achiziția fiind necesară pentru funcţionarea în bune condiţii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

„Le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit și au fost alături de eforturile noastre! De la începutul pandemiei, administrația arădeană a cumpărat 370 de aparate medicale noi pentru spital. Atenția noastră s-a concentrat pe asigurarea condițiilor necesare pentru tratarea pacienților, pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale din Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

 

 

 

 

Facebook Comments