Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei au avut loc mai multe manifestări închinate Anului omagial al educației tineretului ortodox, în perioada 23-29 mai 2016 în Arhiepiscopia Aradului.
La aceste manifestări religios-educative au participat 650 de elevi și eleve din școlile gimnaziale și liceele arădene, 300 de studenți și studente, iar aproximativ 1200 de persoane au participat la evenimentele publice organizate în această perioada pascală.
Colegiul Național Vasile Goldiș, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, Liceul de Artă Sabin Drăgoi au organizat evenimente cultural-artistice și religios-educative dedicate Anului omagial în Patriarhia Ortodoxă Română. De asemenea, Facultatea de Științe Socio-Umane și Facultatea de Medicină (Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”) au organizat manifestări interdisciplinare, a căror teme științifice de dezbatere au fost integrate în contextul Anului omagial.
Manifestările publice dedicate anului omagial au fost organizate la Primăria Aradului și la Teatrul clasic „Ioan Slavici” din Arad.
Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial, coordonator de proiect