Antrenorul vicecampioanei FCC UAV Baschet Arad, sârbul Miroslav Popov, și-a intrat deja în pâine, în această vară. Dar nu la cârma echipei de club, care se va reuni abia în august, ci la naționala U18, unde este de asemenea antrenor principal. Ploieștiul va organiza în acest an Divizia B a Campionatului European de baschet feminin U18, competiție programată între 2 și 11 august, iar reprezentativa României s-a reunit deja la Mediaș pentru a începe pregătirile. Confirmat și pentru sezonul viitor la Arad, Miroslav Popov va pregăti naționala în acest cantonament și la turneul final, alături de secunzii Alexandru Radu și Volha Tămîrgeanu.
Staff-ul este completat de Vlad Dogaru (preparator fizic) și Iulian Samoilă (kinetoterapeut). Tinerele Acvile vor juca meciuri de pregătire în străinătate, cu Grecia (la Florina), Cehia (la Praga) și Bulgaria (la Ruse). La turneul final, România este repartizată în grupa D, alături de Suedia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Ucraina.