Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor desfăşura controale comune în industria alimentară, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, scrie agerpres.ro.
Potrivit ANSVSA, controalele urmăresc verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate pieţele agroalimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animal şi nonanimală, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc).
„Fiecare DSVSA judeţeană/Municipiul Bucureşti a stabilit un program de lucru pentru perioada 22 martie – 1 mai 2021 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice şi Sărbătorilor Pascale Ortodoxe), în baza căruia medicii veterinari/ inspectorii de specialitate vor efectua controale şi verificări asupra modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în obiectivele supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. Astfel, în perioada 22.03.2020 – 01.05.2020 este asigurată permanenţa activităţii prin programul prelungit la nivelul DSVSA şi CSVSAO teritoriale (circumscripţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale) inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. La sediul acestora vor fi afişate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. Aceste informaţii vor fi postate şi pe site-ul fiecărei DSVSA judeţene”, se precizează în comunicatul Autorităţii Sanitare Veterinare remis miercuri AGERPRES.
În zonele de restricţie, consecutive confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici, mişcarea mieilor destinaţi sacrificării se va face cu respectarea prevederilor europene, care precizează că în zona de protecţie: „nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploataţie, nici nu poate ieşi din aceasta şi că în zona de supraveghere: „nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieşi din exploataţie fără autorizarea autorităţii competente în următoarele şapte zile de la stabilirea zonei”.
Pe de altă parte, ca urmare a confirmării scrapiei în anumite judeţe se monitorizează circulaţia ovinelor şi caprinelor destinate sacrificării, respectiv întregul traseu de la ferme sau exploataţii de origine către abatoare autorizate sanitar veterinar sau centre de sacrificare autorizate temporar.
În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, de sezon, este asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar şi programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
„Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari vor solicita în baza tematicilor de control commune şi ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene sau locale (Primării, Consilii Judeţene, Instituţii ale Prefectului, ANAF, ANPC, MS etc), în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control, în limita competenţelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorităţi”, se mai arată în comunicat.
Autorităţile de profil vor verifica dacă fermele/exploataţiile de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere, precum şi operatorii din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi de tăiere, procesare, depozitare, transport/distribuţie şi comercializare a cărnii de miel şi a produselor derivate din aceasta deţin autorizare/înregistrare sanitară veterinară eliberată în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
Vor fi admise pentru sacrificare în vederea consumului public numai animalele cu o stare corespunzătoare de sănătate certificate de sănătate (documente privind informaţiile de lanţ alimentar) şi care sunt identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date conform legislaţiei în vigoare, însoţite de documente sanitare veterinare de mişcare, crescute în ferme, localităţi şi zone indemne de boli transmisibile.
De asemenea, va fi controlată şi respectarea regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, conform prevederilor legale în vigoare.
Inspectorii DSVSA în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, şi, respectiv, al municipiului Bucureşti, vor efectua controale în trafic asupra transporturilor de animale pentru verificarea condiţiilor de igienă, a dezinfecţiei şi a documentelor de autorizare sanitar veterinar a mijloacelor auto utilizate pentru transportul animalelor şi a documentelor însoţitoare ale animalelor (certificate veterinare care să ateste sănătatea mieilor şi documente care să cuprindă informaţii despre lanţul alimentar).
„Sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine, publicate pe site-ul ANSVSA. Sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate şi autorizate temporar, organizate în condiţiile legii în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie, carnea rezultată în urma sacrificării fiind destinată direct consumatorului final, fiind interzisă comercializarea acesteia prin unităţile de comercializare cu amănuntul”, precizează sursa citată.
Spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie să fie situate în zone în care nu au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor.
Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 30 martie – 3 aprilie 2021 (premergătoare Paştelui catolic), respectiv, în perioada 21 aprilie – 1 mai 2021 (premergătoare Paştelui ortodox), între orele 7:00 – 17:00.
DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti vor permite înfiinţarea spaţiilor amenajate temporar numai în condiţii în care în aceste spaţii amenajate temporar sunt respectate condiţiile generale şi specifice de igienă, sănătate şi bunăstare a animalelor, gestionare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman şi de eliminare a deşeurilor, stabilite de legislaţia sanitară veterinară şi există un număr suficient de medici veterinari oficiali instruiţi corespunzător cu privire la efectuarea examenului ante şi post-mortem, care să poată dispune măsuri de restricţie sanitar-veterinară asupra cărnii, în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor legislaţiei în vigoare la nivelul centrelor de tăiere autorizate temporar.
Loturile de carne de miel sunt livrate din abatoare însoţite de certificat sanitar-veterinar.
Producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă, trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar veterinar conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. Transportul ouălor trebuie să se efectueze numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare să fie asigurate temperatura şi igiena corespunzătoare. Ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului şi să provină din centre de ambalare ouă autorizate în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor.
Este interzisă comercializarea ouălelor cu coaja crăpată sau lovită, acestea sunt retrase de la comercializare şi sunt dirijate către o unitate de neutralizare sau prelucrare tehnică.
Micii producători care comercializează lapte şi brânzeturi în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să fie înregistraţi sanitar-veterinar, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008. Laptele crud care este destinat vânzării directe sau prelucrării în brânzeturi trebuie să provină de la animale sănătoase, crescute în ferme/exploataţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi care nu suferă de boli care pot fi transmise la om prin intermediul laptelui şi produselor lactate. Micii producători care vând direct lapte crud şi produse din lapte către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri trebuie să deţină carnete de sănătate pentru animalele de la care provine laptele.
Brânzeturile destinate comercializării de către micii producători trebuie expuse la vânzare în spaţii special amenajate din pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confecţionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, inox etc). Brânzeturile trebuie să fie protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final (de exemplu: în recipiente din material plastic, pungi din plastic etc); În cazul în care transportul şi păstrarea brânzeturilor în vederea vânzării directe către consumatorul final se realizează în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), acestea trebuie să fie curate şi identificate corespunzător, pentru asigurarea trasabilităţii produselor şi prevenirea contaminării.
Comercializarea brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare de unică folosinţă (pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară etc.) sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător.
În ceea ce priveşte peştele, spaţiile şi locurile unde se comercializează trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar şi să îndeplinească condiţiile stabilite pentru desfăşurarea acestor activităţi. Gheaţa utilizată pentru menţinerea temperaturii peştelui şi produselor din pescuit proaspete trebuie să fie obţinută numai din apă potabilă şi să fie asigurată pe întreaga perioadă de expunere. Trebuie asigurată trasabilitatea peştelui şi produselor din pescuit prin etichete şi alte documente însoţitoare, inclusiv dacă acestea provin din acvacultură (sistem de creştere controlată) sau sunt capturate (pescuite) din mediul sălbatic. Peştele şi produsele din pescuit comercializate trebuie să nu fie infestate cu paraziţi vizibili şi să fie corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic.
Controalele oficiale tematice în spaţiile şi locurile în care se comercializează peştele şi produsele din pescuit vor fi intensificate în perioadele 23 – 26 martie şi 28 martie, precum şi în perioada 23 – 25 aprilie (cu ocazia sărbătorilor religioase de Bunavestire, Florii catolice şi Florii ortodoxe).
„Alte produse alimentare tradiţionale: cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon etc. se pot comercializa în spaţii amenajate şi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, aflate sub controlul personalului de specialitate din cadrul DSVSA judeţene respectiv a municipiului Bucureşti”, subliniază ANSVSA.
În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, inspectorii din cadrul DSVSA judeţene respectiv a municipiului Bucureşti vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni contravenţionale, vor reţine oficial produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor, dirijându-se către unităţi de neutralizare.
Controalele se vor desfăşura în colaborare şi cu reprezentanţi ai Poliţiei Române şi ai Ministerului Finanţelor.