ANOFM lansează un nou număr de telefon la care se pot obţine informaţii cu privire la şomajul tehnic

by Cristian Dobre

Un nou număr de telefon la care cetăţenii pot suna pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la şomajul tehnic şi la facilităţile acordate prin prevederile Legii nr.19/2020 este disponibil începând de luni, a anunţat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) într-un comunicat remis luni AGERPRES.

„Începând cu data de 14 aprilie 2020, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pune la dispoziţia cetăţenilor un nou număr de telefon – 021.444-0000, la care aceştia pot suna pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la şomajul tehnic şi la facilităţile acordate prin prevederile Legii nr.19/2020. Noul număr de telefon optimizează serviciul de informare efectuat de ANOFM, scurtând timpii de aşteptare. Astfel, încă din faza de iniţiere a apelului, cetăţenii vor putea fi repartizaţi către operatorii call-centerului, în funcţie de categoria în care se încadrează”, precizează instituţia.

Potrivit sursei citate, noul call-center va funcţiona în acelaşi interval orar ca până în prezent, respectiv între orele 9:00 – 16:00, de luni până joi, respectiv între orele 9:00 – 13:00, vineri.

ANOFM reaminteşte faptul că angajatorii au la dispoziţie platforma digitală https://aici.gov.ro pentru încărcarea documentelor necesare acordării şomajului tehnic pentru angajaţii cărora li s-a suspendat temporar contractul individual de muncă din iniţiativa angajatorului, conform prevederilor legale.

Facebook Comments