Meteorologii au extins avertizarea cod portocaliu de viscol pentru Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea până la ora 13.00 și, potrivit unei informări meteo, anunță viscol până sâmbătă noapte în mai multe zone.
De la ora 10:30 până la ora 13:00, în estul Munteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea vântul va continua să prezinte intensificări susținute cu rafale de 70…80 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură peste 80…100 km/h, viscolind și spulberând ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.
Avertizarea cod portocaliu de viscol în aceste zone e în vigoare până la ora 13.00.
De asemenea, de la ora 10:30 până la ora 13:00 este cod galben de vânt puternic în județele Bacău și Vaslui. Aici se anunță intensificări cu viteze de 55…65 km/h.
Începând cu ora 13.00 și până la ora 18:00, meteorologii anunță un nou cod galben.
Vântul va mai prezenta intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei, cu viteze de 55…60 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, precum și pe litoral peste 70 km/h, spulberând zăpada. Va mai ninge slab în extremitatea de sud-est a țării.
Informare meteorologică de vreme rea până sâmbătă
ANM a mai emis o informare meteorologică de vreme rea, care va fi valabiă până sâmbătă. Se vor semnala intensificări ale vântului și zăpadă spulberată.
În intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări temporare în estul și sud-estul țării, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, iar la munte, cu peste 60 km/h, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi și în restul țării, dar pe arii mai restrânse.
Se vor semnala ninsori, în general slabe cantitativ, în zonele de munte, local în nord, centru și est, iar în cursul zilei de vineri (07 februarie) și în regiunile sudice.
Până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a țării, vremea va fi rece, local geroasă în timpul nopților.
Vânt puternic și ninsori viscolite în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură
Totodată, ANM a emis și o atenționare meteo în vigoare de miercuri, ora 18.00 până joi, care semnalează intensificări ale vântului și ninsori viscolite în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.
Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70 km/h, astfel ninsorile vor fi viscolite, zăpada spulberată, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ.
În intervalul miercuri ora 18:00 sâmbătă ora 2:00, vântul va prezenta intensificări temporare în estul și sud-estul țării, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, iar la munte, cu peste 60 km/h, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi și în restul țării, dar pe arii mai restrânse.
Se vor semnala ninsori, în general slabe cantitativ, în zonele de munte, local în nord, centru și est, iar în cursul zilei de vineri (07 februarie) și în regiunile sudice.
Sursa: digi24.ro