Miercuri a fost promulgată legea prin care animalele de serviciu care au aparţinut instituţiilor şi structurilor publice din România vor avea dreptul la hrană şi îngrijire pe viaţă.
Animalelor respective li se va asigura dreptul la îngrijire pe viaţă, prin asigurarea accesului la servicii medicale regulate, respectiv hrănire, adăpostire şi posibilitatea de mişcare. De asemenea, vor avea asigurate spaţii de cazare la unitatea deţinătoare pe toată viaţa sau adăpost în alte locaţii aparţinând aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, până la cedarea lor cu titlu gratuit.
Cedarea cu titlu gratuit a animalelor de serviciu se va efectua cu prioritate către instructorii sau conducătorii lor. Pentru facilitarea procesului de oferire cu titlu gratuit a animalelor respective, instituţiile vor pune la dispoziţie, pe site-ul propriu, informaţiile necesare. Cedarea se va face pe baza unui proces-verbal de predare-primire între unitatea deţinătoare şi adoptor şi a unei declaraţii pe propria răspundere prin care adoptorul precizează că deţine mijloace financiare pentru a oferi condiţiile impuse de legislaţia privind protecţia animalelor. În situaţia în care animalele nu pot fi adoptate conform acestor prevederi, vor fi menţinute în adăposturile aparţinând instituţiilor şi autorităţilor publice deţinătoare.