ANI: O judecătoare nu poate justifica o avere de 30 milioane lei

by Florian Popa

Agenţia Naţională de Integritate susţine că o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti nu poate justifica o avere de peste 30 milioane lei (6 milioane euro) prin veniturile obţinute. ANI a transmis miercuri, într-un comunicat de presă, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificată de 30.388.515 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gabriela Cristina Mazilu, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi fost judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4.
De asemenea, ANI a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum total de 1.213.986 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ionel Victor Nicoreşteanu, funcţionar public cu statut special în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către cei doi.
Judecătoarea Gabriela Cristina Mazilu şi Ionel Victor Nicoreşteanu au fost cercetaţi de DIICOT în anul 2015 într-un dosar privind credite frauduloase luate de la BRD, în care era implicat şi omul de afaceri Remus Truică, scrie agerpres.ro.

Facebook Comments