ANI: MIRCEA DIACONU NU POATE CANDIDA LA ALEGERILE EUROPARLAMENTARE

by Cosmin Mihuta

Mircea Diaconu nu poate candida pentru o funcție eligibilă de membru al Parlamentului European, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010, precizează Agenția Națională de Integritate într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

”Lui Mircea Diaconu i se aplică sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în sensul decăderii din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani, respectiv cea de membru al Parlamentului European, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, și anume până la data de 19.06.2015: ‘dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului […] persoana eliberată sau destituită din funcție […] sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […], pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”’, precizează ANI.

Totodată, Agenția reamintește că la data de 19 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis decizie definitivă și irevocabilă în sensul menținerii ca legal și temeinic a raportului de evaluare prin care ANI a constatat starea de incompatibilitate a fostului senator.

”Raportat la acest fapt, Curtea Constituțională a opinat, prin decizia nr. 972/2012, faptul că ‘votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a acționat ultra vires, arogându-și competențe care aparțin puterii judecătorești’ și a constatat ‘existența unui conflict juridic de natura constituțională între autoritatea judecătorească și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, de natură a împiedica puterea judecătorească să își îndeplinească atribuțiile constituționale și legale cu care a fost învestită”, adaugă sursa citată.

În comunicat se mai precizează faptul că Agenția Națională de Integritate va utiliza toate instrumentele legale și instituționale în ceea ce privește respectarea interdicției referitoare la candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile pentru Parlamentul European.

 

Sursa: http://www.agerpres.ro/justitie/2014/03/12/ani-mircea-diaconu-nu-poate-ocupa-o-functie-sau-o-demnitate-publica-pana-la-19-iunie-2015-11-43-00

Facebook Comments