ANI CASTIGA O PRIMA BATALIE CU IOHANNIS. PROCESUL CONTINUA LA INALTA CURTE

by Andreea Radu

Dosarul lui Klaus Iohannis va fi judecat în recurs de instanţa supremă, care va decide definitiv dacă primarul Sibiului a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat.

Instanţa a stabilit, marţi, să admită în principiu judecarea recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în dosarul în care îl acuză pe Klaus Iohannis de incompatibilitate.

„Dispune comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, către intimatul-reclamant Klaus Werner Iohannis şi către intimata-pârâtă Inspecţia de Integritate, cu menţiunea ca părţile să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.

După transmiterea acestor puncte de vedere, dosarul va intra în faza de judecată a recursului, judecătorii instanţei supreme urmând să decidă definitiv dacă Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments