Anglia introduce castori în sălbătăcie, după o absenţă de 400 de ani

by Cristian Dobre

Primii castori care trăiesc în sălbăticie în Anglia după o absenţă de peste 400 de ani au primit permisiunea specialiştilor britanici de a-şi continua viaţa în condiţii de libertate, după ce un studiu bazat pe o perioadă de probă de cinci ani a arătat că activităţile şi barajele construite de aceste vieţuitoare sunt benefice pentru faună şi pentru oameni, informează Reuters, citată de Agerpres.

Castorii, mamifere vegetariene semiacvatice, au fost vânaţi până la extincţie în Marea Britanie în urmă cu peste patru secole pentru carnea şi blana lor, dar şi pentru castoreum – o secreţie a acestor vieţuitoare, folosită în medicină şi industria parfumurilor.

În 2013, o familie de castori a fost descoperită în proximitatea râului Otter din Devon, o regiune rurală din sud-vestul Angliei. Nu este cunoscut modul în care acei castori au ajuns acolo şi, într-o primă fază, animalele au fost vizate de un ordin de capturare şi evacuare.

În cele din urmă, autorităţile le-au permis castorilor să trăiască în zonă timp de cinci ani pentru o perioadă de probă, în urma unei campanii coordonate de fundaţia Devon Wildlife Trust, ai cărei reprezentanţi au studiat comportamentul acestor animale şi impactul lor asupra mediului înconjurător.

Castorii din Devon au prosperat, s-au înmulţit şi dispersat de-a lungul şi de-a latul bazinului hidrografic al râului Otter. Ei au construit 28 de baraje şi, conform estimărilor, alcătuiesc în prezent 15 grupuri familiale.

Studiu: Peşti, insecte, păsări şi şobolani de apă, au beneficiat de prezenţa castorilor

Studiul întins pe durata a cinci ani a descoperit că şi alte specii locale, precum peşti, insecte, păsări şi şobolani de apă, au beneficiat de prezenţa castorilor, care au mărit habitatele cu zone umede. De asemenea, barajele lor au redus riscul de inundaţii pentru anumite aşezări umane.

Ca urmare a acestor aspecte, guvernul a anunţat joi că toţi castorii din zonă vor putea să rămână permanent în acea regiune şi să îşi extindă pe cale naturală teritoriile populate – aceasta fiind prima reintroducere decisă prin lege în Anglia a unui mamifer nativ care a dispărut din fauna naţională.

Castorii au cauzat totuşi şi câteva probleme locale unui număr mic de proprietari de terenuri, însă acele probleme au fost în cele din urmă gestionate cu succes, a precizat aceeaşi fundaţie. Guvernul a anunţat că va lansa o consultare publică pentru a stabili maniera prin care va aborda chestiunea administrării la nivel naţional a viitoarelor populaţii de castori.

Râul Otter, la fel ca multe dintre râurile din regiunea Devon, găzduieşte şi populaţii de vidre.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments