Angelina Jolie a decis să pună capăt zvonurilor privind o presupusă ruptură între ea și Brad Pitt. Speculațiile privind un divorț al actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt au apărut după difuzarea unei fotografii a cântăreței Selena Gomez pe rețelele de socializare împreună cu actorul mult mai în vârstă decât ea, relatează ziarul spaniol ABC.
„Se spun multe prostii, dar Brad și cu mine ne aflăm într-o etapă în care suntem foarte uniți”, a declarat Angelina Jolie revistei ‘Yo Dona’.
Selena Gómez a împărtășit o imagine „complice” cu Pitt la o petrecere ce a avut loc după acordarea unor premii cinematografice. S-a vorbit imediat de o distanțare a cuplului Jolie-Pitt care părea să se îndrepte spre o ruptură definitivă.
Revista ‘Hollywood Life’ a scris că Jolie este geloasă pe această presupusă apropiere dintre soțul ei și tânăra cântăreață, care s-ar fi infiripat în timpul turnării filmului „The Big Short” în care Selena Gomez a avut o scurtă apariție.
Totuși speculațiile au luat amploare după ce Jolie și Pitt nu au fost văzuți împreună la gala premiilor Oscar și nici la petrecerea de după ceremonie, un eveniment de la care cei doi erau nelipsiți.
Până acum niciunul dintre actori nu se pronunțase asupra acestui subiect. Angelina a subliniat în interviu că nu se laudă că sunt un cuplul perfect. „Oare cine este?” a spus ea retoric. Dar a mărturisit că după ce au filmat împreună ‘By the sea’, relația lor s-a consolidat.
„Orice proiect împreună între soț și soție afectează și duce la o examinare a relației lor”, dar am ieșit întăriți din această experiență, a subliniat Angelina, respingând orice posibilitate de divorț. Suntem împreună și mai uniți ca oricând, a dat asigurări actrița.
Sursa: agerpres.ro