Angajații Dacia care renunță la locul de muncă primesc până la 26 de mii de euro. Sumele diferă în funcție de vechime. Compania spune că își crește performanța, prin reformarea personalului. Primăria din Mioveni se teme că, de fapt, își reduce activitatea și că va plăti mai puține taxe bugetului local.
Până pe 23 iunie, angajații de la uzina Dacia, din Mioveni, pot opta pentru plecarea voluntară din companie. În funcție de vechime, primele pot ajunge până la 130 de mii de lei.
Viorel Ungureanu – lider Sindicatul Automobile Dacia: Compania urmărește prin acest demers să crească competitivitatea în cadrul întreprinderii. Cei care au o vechime de peste 16 ani în companie pot primi NET 130 de mii de lei. Singurul regret al nostru, ca sindicat, este că se reduc unele posturi și locuri de muncă, dar impact social nu există.
În plus, unii salariați vor primi și reduceri la cumpărarea unui autoturism din gama Dacia, Renault sau Nissan. Angajații privesc, însă, cu scepticism decizia companiei.
Deși compania dă asigurări că această decizie nu va avea un impact social, autoritățile locale se tem de urmări. Aproximativ 60% din bugetul orașului Mioveni provine din taxele plătite de uzină.
Ion Georgescu – primarul orașului Mioveni: De afectat nu va fi afectat doar orașul Mioveni, eu zic că va fi afectat județul Argeș. Dacia are stabilitate la ora actuală și probabil că s-a gândit la salariații care au ani de zile și care au lucrat la Dacia și au lucrat în diferite secții, care sunt și mai grele și cu tehnologie mai puțină și cu tehnologie mai multă să-i recompenseze pentru activitatea care au desfășurat-o.
Liderul de sindicat de la Uzina Dacia spune că se așteaptă la câteva sute de cereri din partea angajaților. În paralel cu aceste plecări voluntare, compania își propune să angajeze alți 500 de oameni în acest an.
Viorel Ungureanu – lider Sindicatul Automobile Dacia: În diferite zone în care au nevoie pentru a alinia competențele la noile cerințe din industria auto.
Fabrica Dacia din Mioveni, cu peste 13.000 de salariați, este unul dintre cei mai mari contribuabili din România.
Angajații Dacia care renunță la locul de muncă primesc până la 26 de mii de euro
Facebook Comments