ANDREI FULIAS (PNL ARAD): „PURCARU NU ESTE SANATOS DACA NU ISI FACE NUMARUL SAPTAMANAL“

by Cosmin Mihuta

Președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Andrei Fuliaș, declară, printr-un comunicat de presă reprezentând o replică la declarațiile co-președintelui ALDE Arad Mircea Purcaru, despre acesta din urmă, că nu este „sănătos” dacă nu semnează în fiecare săptămână câte un comunicat de presă prin care să-și dovedească incompetența și demagogia.
„Din păcate pentru cei care l-au votat, domnul Purcaru parcă nu este «sănătos» dacă nu își face numărul săptămânal prin care să-și scoată în evidență demagogia și incompetența. În ultima sa intervenție publică, domnul Purcaru s-a gândit să pună la îndoială Premiul de Excelență primit de Municipiul Arad, din partea Clubului Feroviar Român și a Asociației Industriei Feroviare din România, pentru rezultatele în dezvoltarea transportului urban modern. Faptul că te trezești să critici o decizie a două foruri din care fac parte profesioniști și companii de renume mondial, nu poate dovedi decât demagogie. În același timp, domnul Purcaru vorbește despre circulația tramvaielor în Arad, dovedindu-ne că nu este doar demagog, ci și incompetent. Cum să știe pe ce rute și după ce program circulă tramvaiele prin Arad, când el circulă cu mașini de zeci de mii de euro?! Îl invit să coboare printre noi, «muritorii de rând», și să facă o plimbare prin oraș cu un tramvai, poate așa o să știe că nu ești nevoit să schimbi tramvaiul ca să ajungi din Micalaca în Vlaicu, în Centru sau chiar în Alfa. Este suficient să știi în ce tramvai trebuie să urci. Totodată, domnul Purcaru, deși este consilier județean, habar nu are că tramvaiele CTP circulă până la Vladimirescu și chiar până la Ghioroc, nu doar până la Calul Bălan. Domnul Purcaru ar trebui să învețe că politica trebuie făcută pentru cetățeni, că aceștia l-au votat să contribuie la îmbunătățirea calității vieții lor, să inițieze proiecte pentru județul Arad, nu doar să aibă apariții demagogice, nedocumentate și chiar false în presă. Din păcate, prea puțini arădeni știu că, în trei mandate de consilier județean, în dreptul domnului Purcaru tronează falnic cifra 0 (ZERO), cam la toate capitolele, cu excepția gălăgiei ieftine. Vă spun sincer că sper ca astfel de oameni să nu-și mai găsească locul pe listele partidelor la următoarele alegeri, pentru că, alături de orice fel de criterii de integritate, trebuie să își găsească locul și criteriile de competență”, a declarat președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Andrei Fuliaș.

Facebook Comments