Andreea Mititelu, coșghetera autohtonă a FCC UAV, va continua la Arad

by Sorin Haut

FCC UAV Arad și Andreea Mititelu s-au înțeles pentru continuarea colaborării și pentru sezonul 2024-2025. Extrema de forță a fost jucătoarea autohtonă cu cele mai multe puncte din lotul vicecampioanei României în recent încheiata ediție de campionat. Mititelu a venit la Arad în 2023 și a bifat 22 de partide în Liga Națională, cu medii de 9,1 puncte, 7 recuperări, 1,7 pase decisive și o intercepție, cu 10,3 eficiență în 27:47 minute. În cele două partide din Cupa României, a avut medii de 11 puncte, 6,5 recuperări și 1 assist, cu 13,5 eficiență, în 19:27 minute.

A câștigat Cupa României 3×3, alături de echipa din Arad

A fost o parte importantă în echipa care a câștigat Cupa României 3×3, fiind desemnată MVP-ul turneului pe care galben-albastrele l-au câștigat în luna octombrie la Arena de Baschet din București. Sportiva de 23 de ani s-a alăturat echipei arădene în vara lui 2023, când a venit din postura de campioană, de la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. În prima ligă a mai jucat la CSU CSM Oradea și Phoenix Constanța. A evoluat în naționala de senioare atât la 5 la 5, cât și la 3×3.

Facebook Comments